Record global al cazurilor de COVID-19, înregistrat duminică. Cea mai mare creştere raportată provine din cele 2 Americi

Data publicării:
Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS, sustinand o conferinta de presa
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus. Foto: Profimedia Images

Duminică s-a înregistrat o creștere record, la nivel global, a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, a raportat  Organizaţia Mondială a Sănătăţii scrie Agerpres, citând dpa.

Bilanţul cazurilor globale de îmbolnăvire a ajuns la peste 8.7 milioane, iar cel al deceselor provocate de COVID-19 la cel puţin 461.000, potrivit unui raport zilnic al OMS. Recordul anterior al noilor cazuri înregistrate într-o singură zi la nivel global a fost pe 18 iunie, când au fost raportate 181.232 de cazuri.

Duminică, numărul global al deceselor a crescut cu 4.743, ajungând la un total de 461.715.

Cea mai mare creştere raportată duminică provine din cele două Americi, unde s-au înregistrat 116.041 de noi cazuri de infectare precum şi 3.241 de decese, potrivit OMS.

În aceeaşi zi, decesele provocate de COVID-19 în Brazilia au depăşit bilanţul total de 50.000, situând ţara sud-americană pe locul al doilea la nivel global, după SUA. Regiunea Asiei de Sud-Est a avut al doilea cel mai mare număr de cazuri noi - 20.248 - şi a raportat 399 de decese.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri