Concurenţa este prima condiție pentru reducerea preţurilor, aşa cum s-a întâmplat pe piaţa de telefonie. „Suntem şi vrem să fim o alternativă”, spune Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare RCS & RDS.
„Pentru noi, piaţa de energie, din punctul nostru de vedere, nu o vedem ca pe o piaţă competiţională, nu există competiţie, este ca şi reţeaua de telecomunicaţii acum 15 ani. Am anunţat săptămâna trecută un parteneriat cu primăria Oradea prin care dorim şi am început realizarea unei reţele noi de distribuţie de energie electrică în oraş. Înseamnă crearea unei reţele paralele, independente de distribuţia energiei electrică faţă de reţeaua existentă în acest moment, a operatorului tradiţional. Ce va însemna acest lucru pentru consumator şi în general pentru statul român? Înseamnă alternativă, posibilitatea reală de a alege între doi operatori, posibilitatea creează competiţie, dinamizează piaţa”, a spus Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS & RDS.