Raport OMS: Cum afectează coronavirusul speranţa de viaţă a omenirii

Data actualizării: Data publicării:
pandemie de coronavirus
Foto: Getty Images

Speranţa de viaţă a oamenilor a crescut în medie cu 5,5 ani de la începutul acestui secol, crescând de la 66,5 la 72 de ani, însă acest progres poate fi ameninţat de pandemia de COVID-19, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează Agerpres. 

Statisticile publicate anual de OMS, care nu includ datele despre anul 2020 şi prin urmare nu reflectă impactul coronavirusului, relevă progrese care sunt însă ameninţate de pandemia de COVID-19, a subliniat OMS la prezentarea noilor date.

„Oamenii trăiesc mai mult şi sunt mai sănătoşi, însă din păcate acest progres este prea lent pentru a putea atinge Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă, care vor înregistra un regres din cauza COVID-19”, precizează directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

Pe de altă parte, deşi progresul speranţei de viaţă este notabil, OMS relevă că există în continuare un decalaj între ţările dezvoltate, unde pragul este de 80,8 ani, în timp ce la naţiunile în dezvoltare pragul este de 62,7 de ani (cifre din 2016).

Care e speranţa de viaţă a românilor, comparativ cu restul lumii

În ce priveşte speranţa medie de viaţă în lume, Spania ocupă locul trei mondial cu o speranţă de viaţă de 83 de ani (80,3 la bărbaţi şi 85,7 pentru femei) în urma Japoniei cu 84,2 de ani şi a Elveţiei cu 83,3 de ani.

România a înregistrat o creştere a speranţei de viaţă de la 71,09 ani în anul 2000 la 75,24 ani în 2016. Speranţa de viaţă în rândul ambelor sexe a crescut în perioada 2000 - 2016 în medie cu 4,5 ani (71,55 la bărbaţi 78,99 la femei).

OMS avertizează şi cu privire la o stagnare a progreselor de exemplu în domeniul imunizării, sau atenţiei acordată bolilor neinfecţioase care în 2016 au reprezentat 70 % din decesele la nivel global (majoritatea dintre acestea, 85 la sută în cadrul ţărilor în dezvoltare).

OMS notează de asemenea că în peste 40 % din ţările globului există mai puţin de 10 medici la 10.000 de persoane, că o lume în care acoperirea gratuită universală medicală este încă o utopie şi că 1 miliard de persoane alocă cel puţin 10 % din venitul lor pentru îngrijirile medicale.

„Pandemia a reiterat necestitatea urgentă ca toate ţările să investească în sisteme sanitare puternice, fiind cea cea mai bună apărare împotriva unor epidemii precum cea de COVID-19 şi altor ameninţări cu care omenirea se confruntă în fiecare zi”, a conchis Tedros.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...