R. Kelly, starul R&B condamnat în iunie la 30 de ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale comise asupra unor tinere, unele dintre ele adolescente, a fost găsit vinovat miercuri la Chicago de pornografie infantilă, informează AFP.
Robert Sylvester Kelly, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat pentru producerea de pornografie infantilă şi corupere de minori.
Cântăreţul, celebru în întreaga lume pentru hitul său „I Believe I Can Fly” şi pentru cele 75 de milioane de discuri vândute, a fost însă achitat de un juriu federal pentru alte acuzaţii de obstrucţionare a justiţiei, conform Agerpres.
El şi doi foşti asociaţi - de asemenea achitaţi miercuri - au fost acuzaţi de perturbarea procesului său din 2008 pentru pornografia infantilă, în care juriul l-a găsit nevinovat.
Aceştia au fost acuzaţi că au ameninţat şi corupt o victimă, care nu a depus mărturie atunci. În prezent în vârstă de 37 de ani, de data aceasta victima a vorbit.
În timpul procesului au fost prezentate fragmente de înregistrări cu violenţele sexuale comise de R. Kelly asupra unor tinere, dintre care una având doar 14 ani.
Juriul format din 12 persoane a avut nevoie de aproximativ 11 ore pentru a ajunge la acest verdict, care ar putea adăuga o pedeapsă grea cu închisoarea celor 30 de ani de detenţie pe care R. Kelly i-a primit deja.
Sentinţa sa, care va fi stabilită ulterior, ar putea fi cuprinsă între „10 şi 90 de ani de închisoare”, a precizat parchetul într-un comunicat.
Artistul fusese deja găsit vinovat în septembrie 2021 la New York pentru că a condus timp de trei decenii un „sistem” de exploatare sexuală a tinerelor, dintre care unele adolescente.
Procesul a fost considerat o etapă majoră a mişcării #MeToo: a fost pentru prima dată când majoritatea reclamantelor au fost femei de culoare, iar cel pe care-l acuzau, un interpret de culoare.
Zeci de ani, succesul lui R. Kelly a fost afectat de suspiciuni persistente de violenţe sexuale, pe care artistul reuşise să le reducă la tăcere prin acorduri financiare care includeau clauze de confidenţialitate.
Încă din 2017, două femei, Kenyette Barnes şi Oronike Odeleye, au făcut apel la boicotarea cântecelor sale, distribuind hashtag-ul „Mute R. Kelly”.
În ianuarie 2019, în serialul documentar „Surviving R. Kelly”, mai multe victime l-au descris pe cântăreţ ca manipulator, violent şi obsedat de fete foarte tinere.
În timpul procesului de la New York, victimele au descris tacticile folosite de cântăreţ pentru a atrage femei foarte tinere, folosindu-se de faima sa şi cu complicitatea anturajului său.
Multe dintre acestea l-au întâlnit pe Kelly la concerte, după care li se strecura un bilet cu datele de contact ale lui Kelly, alături de promisiunea de a fi sprijinite în carierele lor muzicale. În schimb, ele erau „îndoctrinate” în mediul „sordid” al lui Kelly, constrânse să întreţină raporturi sexuale şi menţinute în acest „sistem” prin „măsuri coercitive”, potrivit acuzării.
Editor : A.C.