Eliberarea acestora a fost cerută şi şi de alţi membri ai organizaţiei ecologiste, care au traversat râul Moscova din capitala Rusiei pe bărci pneumatice, chiar prin faţa Kremlinului. Poliţia rusă a intervenit şi a efectuat mai multe arestări.
Iniţial, cei 30 au fost acuzaţi de piraterie, pentru care ar fi putut condamnaţi la 15 ani de închisoare. Acuzaţiile la adresa lor au fost schimbate în huliganism, pentru care riscă şapte ani după gratii.
Premierul britanic David Cameron a discutat ieri cu preşedintele rus Vladimir Putin despre cazul activiştilor Greenpeace, cerând ca justiţia rusă să garanteze acestora un tratament echitabil, a anunţat Downing Street.
Cei 30 de membri ai echipajului navei Arctic Sunrise - provenind din 18 ţări diferite - au fost arestaţi în septembrie şi plasaţi în detenţie provizorie la Murmansk, în nord-vestul Rusiei, după ce unii dintre ei au încercat să escaladeze o platformă a gigantului Gazprom în Marea Barents, pentru a denunţa riscurile ecologice legate de extragerea petrolului în această zonă.