Cel mai mare coşmar pentru teroriştii din „Statul Islamic” nu îl reprezintă avioanele şi rachetele americane, ci o femeie pilot. Radicalii islamişti cred că dacă sunt ucişi în luptă de către o femeie nu vor mai ajunge în raiul musulmanilor. Iar maiorul Mariam al Mansouri, în vârstă de 35 de ani, a efectuat mai multe raiduri aeriene împotriva extremiştilor din Siria. Femeia a absolvit şcoala militară de pilotaj în urmă cu şapte ani şi acum zboară la manşa unui avion F-16, cot la cot cu colegii săi bărbați.
„Când am terminat liceul mi-am propus să devin pilot militar, dar la vremea respectivă uşile nu erau deschise pentru piloţi-femei. Aşa că a trebuit să aştept, dar imediat ce uşile s-au deschis, m-am oferit voluntar”, a spus ea.
Ofiţerul recunoaşte că s-a confruntat cu prejudecăţile faţă de femei şi că era privită de sus de colegii săi bărbaţi. A trebuit să muncească de două ori mai mult decât ei, pentru a dovedi că poate fi un bun pilot.
„Fiecare cetăţean trebuie să fie pregătit să se apere. Desigur, toţi sunt responsabili să-şi apere ţara, bărbaţi sau femei, iar când va sosi vremea, fiecare va fi pregătit, nimeni nu va ezita să-şi apere ţara”, mai spune Mariam Al Mansouri.
Un prinţ arab îi bombardează pe terorişti
Printre piloţii care luptă împotriva „Statului Islamic” se numără şi un prinţ saudit. Se numeşte Khaled bin Salman şi este fiul prinţului moştenitor al Arabiei Saudite.El a fost fotografiat la întoarcerea dintr-o misiune, la manşa avionului său şi apoi, alături de alţi piloţi saudiţi. Arabia Saudită este, alături de Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Qatar şi Iordania printre statele arabe care susţin intervenţia americană împotriva grupării „Statul Islamic”.