Garda de Coastă americană a recuperat resturile rămase, inclusiv presupuse rămăşiţe umane, de la submersibilul Titan, care a făcut implozie în timp ce se îndrepta spre epava Titanicului, ucigând toate cele cinci persoane aflate la bord, au anunţat marţi autorităţile.
Garda de Coastă a precizat că recuperarea şi transferul pieselor rămase a fost finalizată miercurea trecută, iar o fotografie a arătat capacul din titan intact al submersibilului de aproape 7 metri lungime.
Alte presupuse rămăşiţe umane au fost recuperate cu grijă din interiorul resturilor de pe Titan şi transportate pentru a fi analizate de către profesioniştii medicali americani, a mai precizat Garda de Coastă într-un comunicat citat de AP, potrivit News.ro.
Misiunea de salvare desfăşurată în cadrul unui acord cu Marina americană a fost o continuare a operaţiunilor iniţiale de recuperare de pe fundul oceanului, la aproximativ 488 de metri de Titanic, a completat Garda de Coastă.
Noile materiale au fost descărcate într-un port al cărui nume nu a fost divulgat.
Epava Titan, găsită la 3.800 m adâncime
Garda de Coastă a declarat anterior că a recuperat presupuse rămăşiţe umane împreună cu părţi ale Titanului după ce câmpul de resturi a fost localizat la o adâncime de 3.800 de metri.
Anchetatorii cred că Titan a făcut implozie în timp ce cobora în apele adânci ale Atlanticului de Nord la 18 iunie.
Căutările organizate pe durata a mai multor zile au captat atenţia întregii lumi. Submersibilul încerca să ajungă la epava pachebotului britanic de pasageri Titanic, care s-a scufundat în 1912.
Compania OceanGate s-a închis
Comisia de anchetă marină a Gărzii de Coastă a declarat că investigatori de la Consiliul Naţional de Siguranţă a Transporturilor din SUA şi de la Consiliul de Siguranţă a Transporturilor din Canada s-au alăturat expediţiei de salvare, iar Garda de Coastă se coordonează cu agenţiile internaţionale de investigaţie pentru a programa o analiză comună a probelor pentru a determina următorii paşi pentru testarea criminalistică.
Între timp, Comisia de anchetă marină îşi va continua analiza şi intervievarea martorilor înainte de o audiere publică privind tragedia, au declarat marţi oficialii.
OceanGate, operatorul navei, şi-a încetat între timp activitatea. Printre cei ucişi în implozie se numără Stockton Rush, pilotul submersibilului şi directorul general al companiei.