Preşedintele parlamentului irakian, ţinta unui atac cu rachete în apropiere de Bagdad

Data publicării:
Mohamed Al-Halbousi
Mohamed al-Halbousi, președintele parlamentului irakian. Foto: Profimedia

Trei rachete au căzut marţi în apropiere de locuinţa preşedintelui parlamentului irakian, Mohamed Al-Halbousi, la numai câteva ore după ce realegerea sa în funcție a fost validată de justiţie. Doi copii au fost răniți în urma atacului.

Atacul intervine într-un context politic deosebit de încărcat în Irak, marcat de violenţe şi de invective între oficiali, la peste trei luni de la alegerile legislative din 10 octombrie, care au consacrat victoria liderului şiit Moqtada Sadr, considerat un factor turbulent, dar de neocolit, notează AFP, potrivit Agerpres.

În ultimele zile, mai multe atacuri cu grenade au vizat partide - între care cel al lui Al-Halbousi - care ar putea să facă echipă cu Moqtada Sadr pentru a forma o coaliţie parlamentară şi să ofere, în fine, Irakului un prim-ministru şi un guvern.

Foşti paramilitari şiiţi din gruparea Hachd al-Chaabi, rivală curentului lui Moqtada Sadr şi aliată Iranului, au contestat rezultatul alegerilor legislative, nemulţumiţi de eşecul lor electoral.

Rachete de tip Katiuşa au căzut în cursul serii la „500 de metri” de locuinţa lui Al-Halbousi din localitatea Gourma, în provincia Al-Anbar, la vest de Bagdad, a indicat pentru AFP un înalt responsabil din serviciile de securitate irakiene.

Acesta a precizat, sub rezerva anonimatului, că atacul l-a „vizat” pe preşedintele parlamentului, precizând că nu ştie dacă Al-Halbousi se afla la domiciliu în momentului tirului.

Doi copii au fost răniţi şi „transferaţi la spitalul din Gourma”, a indicat poliţia într-un comunicat.

Atacul nu a fost revendicat deocamdată.

Cine este Mohamed Al-Halbousi

Mohamed Al-Halbousi, 41 de ani, este un influent responsabil politic al comunităţii sunnite, minoritară în Irak. El prezidează parlamentul unicameral din 2018.

Curtea Supremă a validat marţi seara târziu realegerea sa în funcţie, după ce fusese contestată de doi deputaţi, în cursul sesiunii inaugurale a legislativului la 9 ianuarie.

Această decizie permite reluarea procesului politic. Căci nici şeful statului şi nici premierul nu au fost încă aleşi de deputaţi, una din prerogativele lor.

Forul legislativ are termen până la 8 februarie să aleagă preşedintele republicii, funcţie ce urmează să revină unui reprezentant al comunităţii kurde, în timp ce premierul trebuie să reprezinte comunitatea şiită, majoritară în Irak.

Perioada postelectorală a fost marcată de negocieri extrem de tensionate pentru formarea unei coaliţii parlamentare destinată să desemneze premierul şi guvernul şi de episoade de violenţă armată.

Curentul lui Moqtada Sadr şi Cadrul de coordonare, o aglomerare de partide, între care unele pro-Iran, revendică fiecare o majoritate capabilă să desemneze premierul.

Deputaţi din Cadrul de coordonare, considerând că Al-Halbousi este apropiat de tabăra lui Moqtada Sadr, au sfârşit prin a părăsi hemiciclul şi a boicota alegerea preşedintelui parlamentului.

Moqtada Sadr contează să se alieze cu două partide sunnite - Taqadom (al lui Al-Halbousi) şi Azm - precum şi cu Partidul Democratic din Kurdistan (PDK) pentru a forma un „guvern majoritar”, notează AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”