Președintele filipinez oferă bani pentru capturarea a 1.900 de condamnați eliberați anticipat pentru bună purtare: „Morți sau vii”

Data publicării:
duterte
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a anunţat marţi o recompensă de un milion de peso (19.600 de dolari) pentru capturarea unor infractori condamnaţi pentru fapte grave, dar eliberaţi anticipat în baza unei legi controversate, relatează DPA, citată de Agerpres.

Duterte a oferit unui număr de peste 1.900 de condamnaţi un termen de 15 zile începând cu 4 septembrie pentru a se preda voluntar în contextul unor acuzaţii de corupţie în legătură cu eliberarea lor în baza unei legi de reducere a pedepsei pentru bună conduită (GCTA).

Până acum, peste 600 de deţinuţi s-au predat, conform Departamentului Justiţiei.

„Premiul de un milion de peso este disponibil pentru toţi cei care îi pot prinde morţi sau vii, însă poate că morţi ar fi o opţiune mai bună”, a declarat Duterte presei. „Vă plătesc cu zâmbetul pe buze”, a adăugat el.

Duterte l-a demis de asemenea pe şeful Biroului Corecţional pentru că nu s-a supus directivei sale de a opri eliberarea anticipată a unor condamnaţi pe baza legii GCTA, care a stârnit nemulţumire publică din cauza prevederilor de eliberare a unor persoane condamnate pentru fapte grele.

Controversa a izbucnit luna trecută când media au relatat că un fost primar condamnat pentru violarea şi uciderea unei studente şi a iubitului ei în 1993 ar putea fi eliberat din închisoare pe baza legii, care a intrat în vigoare în 2014.

Într-un alt caz, trei bărbaţi condamnaţi pentru violarea şi uciderea a două surori în 1997 au fost eliberaţi după ce pedepsele lor cu închisoarea au fost reduse. Doi dintre cei trei condamnaţi s-au predat deja, potrivit unor oficiali.

Poliţia a desfăşurat anterior echipe pentru a-i prinde pe condamnaţii eliberaţi. Autorităţile i-au atenţionat pe condamnaţii care nu se predau până la 19 septembrie că vor fi trataţi ca evadaţi.

Editor web: Liviu Cojan

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri