Premierul Australiei: Este posibil ca multe cadavre să fi rămas sub soarele de vară european, supuse ravagiilor provocate de căldură şi animale

Data publicării:
avion ucraina cadavre cercetare corpuri mediafax-1

 

"Este posibil ca multe cadavre să fie în continuare acolo, în aer liber, sub soarele de vară european, supuse interferenţelor şi ravagiilor provocate de căldură şi animale", a apreciat şeful Guvernului australian.

Experţii olandezi, care se ocupă de repatrierea cadavrelor pasagerilor zborului MH17, au numărat oficial 200 de corpuri neînsufleţite în trenul ajuns la Harkov marţi, în timp ce până în prezent se anunţaseră 282.

"Suntem absolut siguri că sunt corpurile a 200 de persoane diferite în tren", a explicat Jan Tuinder, şeful delegaţiei olandeze în Ucraina, în timpul unei conferinţe de presă la Harkov.

"Unde sunt celelalte? Acest lucru va face parte din investigaţiile următoare", care vor avea loc în Olanda, a adăugat el.

În total, 298 de persoane, dintre care 193 de olandezi, se aflau la bordul avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care se deplasa pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur şi care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatişti proruşi, doborât probabil de o rachetă.

Zborul MH17, probabil doborât din eroare de către oameni slab pregătiţi - oficiali americani

"Explicaţia cea mai plauzibilă este că e vorba de o eroare" şi că racheta a fost lansată "de un echipaj slab pregătit", dat fiind faptul că sistemul utilizat - o baterie de rachete sol-aer de fabricaţie rusească Buk - necesită un anumit grad de cunoaştere şi de pregătire, a anunţat marţi un oficial american din domeniul securităţii, sub acoperirea anonimatului.

Chiar dacă racheta a fost lansată dintr-o zonă controlată de rebeli, este imposibil, pentru moment, de spus cine "a apăsat butonul" şi de ce, a adăugat acest oficial.

El a subliniat, de altfel, că serviciile americane de informaţii nu sunt în măsură să spună dacă ruşi erau prezenţi sau nu la baterie în momentul lansării rachetei.

În plus, serviciile americane de informaţii nu deţin dovezi că ruşii i-ar fi instruit pe separatişti să folosească rachetele de tip Buk - un sistem antiaerian relativ modern şi sofisticat.

În total, 298 de persoane, între care 193 de olandezi, se aflau la bordul avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi.

Pe de altă parte, aceşti oficiali au mai afirmat, într-o conferinţă de presă, că explicaţia dată de ruşi, care sugerează responsabilitatea Ucrainei, "nu este convingătoare".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...