Premieră în China. Ţinta de creştere economică, stabilită la sub 7%

Data publicării:
china parlament

Aproape 3000 de delegaţi s-au adunat la Beijing în Marea Sală a Poporului pentru sesiunea anuală a parlamentului chinez, cel mai mare din lume. Oficial, legislativul nu are nicio putere, ci doar aprobă deciziile Partidului Comunist. Prioritatea şedinţei de anul acesta a fost noul plan cincinal. Pentru prima oară după două decenii, ţinta de creştere este sub 7 la sută: Beijingul vrea o medie de 6,5 la sută pentru următorii 5 ani.

Li Keqiang, premierul Chinei: „Atnci când am stabilit ţinta de creştere economică între 6,5% şi 7%, am încercat să găsim un echilibru între obiectivul dezvoltării unei societăţi prospere şi nevoia de reforme structurale”.

Asta arată că oficialii chinezi sunt conştienţi că problemele cu care se confruntă economia sunt serioase. Anul trecut, creşterea a fost doar 6,9%, cea mai mică din ultimii 25 de ani, în principal din cauza scăderii consumului, diminuarea exporturilor, capacităţii prea mari de producţie şi a investiţiilor în scădere.

Nici armata nu este ferită de probleme. Bugetul Apărării va fi 146 de miliarde de dolari, o creştere de 7,6 la sută faţă de 2015, dar totuşi cel mai mic avans din ultimii 6 ani. Armata Chinei este cea mai mare din lume, dar echipamentele sunt învechite. În plus, tensiunile şi disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud, în care sunt implicate şi Statele Unite, nu par să dispară prea curând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri