Portret. Erdogan, cel mai puternic șef de stat al Turciei de la Ataturk?

La mai puțin de trei ani de când a devenit președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan pare a fi pe punctul de a-și împlini visul de a ajunge cel mai puternic șef de stat pe care această țară l-a avut în cei 80 de ani trecuți de la moartea fondatorului ei, Mustafa Kemal Ataturk, scrie agenția EFE într-o prezentare a biografiei liderului turc, care a chemat populația la urne pentru un referendum privind o reformă constituțională ce-i va extinde prerogativele.

Născut la Istanbul în anul 1954 într-o familie modestă originară din zona muntoasă din apropierea Mării Negre, Erdogan deține și recordul longevității în funcția de premier al Turciei după anul 1950, când a fost abolit sistemul partidului unic, potrivit Agerpres.

El a condus executivul de la Ankara timp de 11 ani (2003-2014) înainte de a ajunge președinte, dar de atunci nimeni din Turcia nu a avut vreo îndoială că din acest post — care conform competențelor prevăzute în actuala Constituție este mai degrabă reprezentativ — deține de fapt toate frâiele țării.

Pe de altă parte, Erdogan este și primul șef al statului turc ales la urne (până în 2007 președintele era ales de parlament) și invocă astfel sprijinul popular de care nu au beneficiat predecesorii săi.

Pe baza acestei presupuse legitimități, Erdogan își propune să creeze o 'Turcie nouă', pe care o schițează drept o putere economică mondială, bazată pe identitatea islamică și lider al lumii musulmane, o ruptură profundă față de idealurile laice ale lui Ataturk (1881-1938).

Actualul președinte este într-adevăr foarte popular în marile regiuni ale Turciei, mai ales în centrul și nord-vestul Anatoliei, unde partidul pe care el l-a fondat în anul 2001, formațiunea islamistă Justiție și Dezvoltare (AKP), a obținut în anul 2015 în unele circumscripții electorale peste 80% din voturi.

Această popularitate este rezultatul unei imagini la care Erdogan a lucrat ani la rând, mai întâi ca prim colaborator al premierului islamist care a deținut pentru scurt timp puterea în anii '90, Necmettin Erbakan, și apoi ca politician reformator care a știut să combine ideologia conservatoare și religioasă cu deschiderea democratică și mai ales economică.

Schimbările economice au fost însoțite de măsuri sociale, precum extinderea sistemului de sănătate publică, fapt care i-a adus lui Erdogan susținerea categoriilor sociale mai sărace și simpatia piețelor internaționale.

Cât despre viața sa personală, Erdogan s-a căsătorit la vârsta de 24 de ani cu Emine Gulbaran, cu un an mai mică decât el, și împreună au patru copii, doi băieți și două fete, una dintre ele căsătorindu-se cu un om de afaceri numit ministru al energiei în anul 2015.

În anul 1994 a devenit primar al Istanbulului, post din care a fost nevoit să demisioneze în 1998 după ce a recitat la un miting un poem considerat de justiție (pe vremea regimului militar) drept incitare la islamism și pentru care a fost condamnat la 11 luni de închisoare, din care a executat efectiv patru.

Dar activitatea sa apreciată ca edil al principalului oraș al țării a fost trambulina care l-a propulsat la conducerea guvernului în anul 2003, post din care a impulsionat privatizarea și dinamizarea economiei turce.

În perioada cât a condus executivul, Erdogan s-a evidențiat printr-un stil de guvernare tot mai autoritar și prin care și-a marginalizat echipa de fondatori ai AKP care i-au fost apropiați până atunci, dar această atitudine de om forte și chiar de erou solitar l-a individualizat ca imagine.

Dar partidul datorează liderului său voturile primite și, cu toate că imperativele constituționale l-au obligat să demisioneze din AKP odată ce a devenit președinte, Erdogan spune mereu 'noi' la mitingurile la care participă atunci când se referă la formațiunea sa politică.

Această situație de facto este cea pe care el dorește să o schimbe prin referendumul din 16 aprilie. Dacă electoratul îi acceptă propunerile de reformă constituțională, Erdogan va putea să redevină membru al AKP și va prelua atribuțiile premierului, postul de prim-ministru urmând să dispară, astfel că va fi legalizată situația actuală în care președintele acționează și ca șef al executivului.