Peste 100 de persoane au fost arestate la o nuntă gay, în Nigeria: „S-au îmbrăcat ca femeile”

Data actualizării: Data publicării:
un politist de culoare face declaratii pentru presa
Un purtător de cuvânt al poliției nigeriene a declarat pentru presă că ofițerii au găsit cel puțin 200 de persoane la o nuntă gay organizată în orașul Warri FOTO: Delta State Command/Facebook

Poliția nigeriană a transmis că a arestat peste 100 de persoane care participau la o nuntă gay duminică seară, precizând că multe dintre ele vor fi urmărite penal și că riscă închisoare, pentru că „se presupune că au organizat și au participat la o ceremonie de nuntă între persoane de același sex”.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului de Stat a declarat marți pentru presă că ofițerii au găsit cel puțin 200 de persoane la eveniment și că 67 dintre ele încă sunt investigate, potrivit Insider.

Oficialii au subliniat că mulți dintre participanți „s-au îmbrăcat ca femeile”, a spus purtătorul de cuvânt într-o transmisie live, pe Facebook.

Relațiile între persoane de același sex sunt ilegale în Nigeria, legislația stabilind pedepse de 14 ani de închisoare pentru persoane gay care încheie un contract de căsătorie sau de uniune civilă. A asista, a ajuta și a favoriza o căsătorie între persoane de același sex poate duce la o pedeapsă de 10 ani de închisoare.

„Nu vom trata incidentul superficial, ne vom asigura că sunt urmăriți penal și pedepsiți în consecință”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției.

În timp ce purtătorul de cuvânt făcea declarații pentru presă, zeci de acuzați au fost puși pe o platformă în spatele acestuia, iar la final au fost intervievați de reporteri. Unii dintre ei au negat că au participat la o nuntă gay și au spus că, de fapt, au participat la o prezentare de modă. Alții au încercat să-și ascundă fețele de camerele de luat vederi.

Poliția a precizat într-un comunicat de presă că ofițerii au descins duminică seară la evenimentul care avea loc în orașul Warri. Se mai precizează, de asemenea, că oficialii au obținut imagini video care dovedesc că în acel loc a avut loc o ceremonie de căsătorie.

Amnesty International Nigeria a condamnat marți arestările într-o postare pe Twitter: „Amnesty International face apel la comandamentul poliției de stat să-i elibereze imediat pe cei peste 100 de bărbați arestați și expuși public prin intermediul presei pentru presupusa organizare a unei căsătorii gay și să pună capăt imediat acestei vânători de vrăjitoare”.

„Este uluitor faptul că este o crimă să abordezi un anumit stil vestimentar sau o anumită coafură”, se mai spune în postare.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri