Salvatorii încearcă să scoată 60 de persoane îngropate într-un hotel, în Indonezia

Data actualizării: Data publicării:
Deadly Earthquake and Tsunami Hits Indonesia's Island of Sulawesi
Foto: Guliver/GettyImages

Bilanţul seismului urmat de un tsunami pe Insula indoneziană Sulawesi a depăşit 1.400 de morţi miercuri, nevoile în zonele sinistrate sunt „imense”, iar timpul presează în vederea degajării supravieţuitorilor, relatează AF

Deadly Earthquake and Tsunami Hits Indonesia's Island of Sulawesi
Foto: Guliver / GettyImages

„Bilanţul total este de 1.400 de morţi”, a declarat într-o conferinţă de presă Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al agenţiei de gestionarea catastrofelor naturale, potrivit News.ro.

Un bilanţ anterior anunţat peste 1.200 de morţi.

Autorităţile au stabilit până vineri, la o săptămână de la catastrofă, termenul căutării unor eventuali supravieţuitori. După această dată, şansele vor fi aproape nule.

Salvatorii se concentrează asupra câtorva locuri din jurul Palu, un oraş de pe coasta de vest care a fost devastat, şi anume la Hotelul Roa-Roa, unde aproximativ 60 de persoane ar fi îngropate în continuare sub moloz. Eforturile se concentrau de asemenea asupra unui centru comercial, unui restaurant sau cartierului Balaroa, unde puternicul cutremur a transformat solul în noroi.

Aproape 200.000 de persoane au nevoie de un ajutor umanitar de urgenţă - între care zeci de mii de copii -, potrivit Biroului ONU de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA). Numărul locuinţelor distruse vineri era estimat la 66.000, de cutremurul cu magnitudinea 7,5 şi valul distrugător pe care l-a cauzat.

Guvernul indonezian a anunţat că echipe străine intervin în zone sinistrate şi că situaţia este sub control, în timp ce locuitori ai unor aşezări izolate ca Wani, în provincia Donggala spun că nu au văzut aproape deloc ajutoare.

”Douăsprezece persoane sunt date dispărute în această zonă”, a declarat pentru AFP un locuiotor, Mohammad Thahir Talib, în vârstă de 39 de ani. ”Este posibil să fie şi cadavre mai la sud”.

”Sentimentul echipelor care lucrează la faţa locului este un sentiment de frustrare”, a declarat la Geneva Jens Laerke de la OCHA. ”Porţiuni importante din ceea ce ar putea fi zona cea mai afectată nu au fost încă deloc atinse. Însă echipele depun eforturi şi fac ceea ce pot”.

Supravieţuitorii luptă cu foamea şi setea. Apa apotabilă şi hrana lipsesc, iar autorităţile sunt depăşite de numărul răniţilor.

 

 

În oraşul Palu, poliţia a tras marţi focuri de avertisment şi a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa jefuitori.

Pe drumul care porneşte din oraş către nord, un jurnalist AFP a văzut tineri ridicând baraje şi cerând ”donaţii” pentru a deschide drumul.

Preşedintele indonezian Joko Widodo, care îşi face campanie în vederea realegerii anul viitor, a declarat că poliţia şi armata deţin controlul în zonă şi că ”nu există jafuri”, într-o a doua vizită la Palu de la catastrofă.

Centrul de coordonare a ajutorului umanitar al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), cu sediul la Jakarta, a anunţat că există o nevoie urgentă de saci mortuari.

În clima ecuatorială caldă şi umedă care prevalează în Indonezia, descompunerea este accelerată şi furnizează un teren propice maladiilor.

soputan-eruptie-tw
FOTO: Twitter

ERUPŢIE VULCANICĂ

Salvatorii duc, la rândul lor, lipsă de echipament. Ei sunt afectaţi de asemenea de blocarea drumurilor  şi de amploarea pagubelor.

Alimentarea cu electricitate a fost restabilită marţi seara în anumite cartiere din palu. Însă, în altele, locutori se înghesuiau în jurul unor cabluri de alimentare în clădiri în care exista curent.

Lipsa instalaţiilor sanitare este, de asemena, o problemă tot mai gravă.

”Peste tot, oamenii vor să se ducă la toalete, însă nu există aşa ceva. Atunci, ei trebuie să-şi facă nevoile noaptea, pe marginea drumului”, spune Armawati Yarmin, în vârstă de 50 de ani.

Un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe, format de convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi eurasiatică -, Indonezia se află pe centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică

Acest risc a fost ilustrat miercuri de erupţia Vulcanului Soputan, situat în extremul nord-est al Sulawesi, la aproximativ 1.000 de kilometri de Palu, care emitea cenuşă la peste 5.800 de metri altitudine.

Autorităţile le-au cerut civililor să nu se apropie de vulcan pe o rază de patru kilometri. Însă nicio evacuare nu a fost hotărâtă pentru moment.

În urma apelului Indoneziei, Fondul Central de Intervenţie de Urgenţă al ONU a anunţat marţi seara că a deblocat 15 milioane de dolari.

Miercuri, Australia a anunţat că trimite o echipă medicală şi o anvelopă de cinci milioane de dolari ca ajutor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Banner Aquatique kids 1280 x 720 px_nov_2024
(P) Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...