PAȘAPORT DIPLOMATIC. Ce loc are România în lumea energiei
Consumul este cuvântul care definește cel mai bine societatea secolului nostru. Omenirea pare să aibă o nevoie constantă de „mai mult și mai repede”. Resursele naturale sunt limitate, iar acest lucru nu mai este de mult o noutate pentru nimeni. În ultimii ani s-a investit în dezvoltarea surselor energetice regenerabile, văzute ca o alternativă. Eforturile de menținere a stabilității piețelor energetice sunt date de multe ori peste cap de evenimentele neprevăzute, care apar pe toată planeta.
Cristina Cileacu, producător „Pașaport diplomatic”: Lumea este acum în fierbere, consideraţi că viitorul securităţii energetice a lumii va fi determinat de guverne sau de evenimente?
Marco Giuli, analist politic la Centrul de Politici Europene: Depinde de cum ne raportăm la aceste „fierberi”. Este clar că toţi vecinii Europei au probleme şi acesta este un fapt sigur, şi ţările de tranzit şi cele care produc. Când vine vorba despre Ucraina, despre Libia, avem situaţii care sunt în mod evident extrem de instabile şi nu vedem nicio rezolvare. Pe de altă parte, dacă vorbim despre gaze, suntem martorii unei perioade de abundenţă a acestei resurse, la nivel mondial, care este de asemenea şi relativ ieftină şi tot mai integrată la nivel global. Europa are o capacitate de import foarte mare, din care rămân cantităţi nefolosite. Dacă ne uităm din alt punct de vedere, poate nu avem o securitate a aprovizionării. Acest lucru depinde mult de cât de mult reuşeşte Europa să fie unită şi capabilă să transforme cantităţile care sunt în plus pentru anumite ţări, în beneficiu pentru ţările care au nevoie. Dacă acest lucru se întâmplă, cu siguranţă vom avea cantităţi extra în viitor.
Cristina Cileacu: Dar pentru a face asta, este nevoie şi de o infrastructură, iar Europa are lacune mari în acest domeniu, la transportul resurselor din punctul A în punctul B.
Marco Giuli: Este adevărat, în trecut, strategia de transport energetic din Europa a fost destul de orizontală. Aceasta înseamnă că principalul obiectiv trebuia să depăşească anumite bariere regulatorii în special prin reţelele furnizorilor. Din păcate aceste strategii au fost supraestimate din punctul de vedere al reţelelor furnizorilor nu a fost suficient de puternic pentru a integra şi piaţa internă. Sunt bariere regulatorii care rămân şi suntem fizic destul de deconectaţi unii de alţii. Aceasta nu este în mod necesar o responsabilitate a Uniunii Europene, mare parte a rezolvării rămâne în atribuţiile guvernelor naţionale. Dar este nevoie de o voinţă politică pentru a merge mai departe. Când vorbim despre investiţii, este bineînţeles o provocare să investeşti într-un mediu care este instabil, nu doar din punctul de vedere al preţurilor, dar şi din punctul de vedere al gazelor în viitorul energetic al Europei. Dar este de asemenea adevărat că cele mai recente iniţiative ale Comisiei Europene, mă refer la planul Juncker, conţine o dimensiune semnificativă pentru investiţii. Iar acest lucru arată că ne mutăm de la o abordare orizontală la una sectorială, care va fi în avantajul interconectărilor.
Dar pentru infrastructură este nevoie de investiții. Iar construcția unui gazoduct care să traverseze jumătate de lume, nu are cum să coste puțin.
Cristina Cileacu: Credeţi că Europa are acum resursele pentru a construi o astfel de infrastructură? De unde vor veni banii?
Marco Giuli: Bineînţeles că sunt câteva ţări europene care sunt într-o situaţie bugetară dificilă. Uniunea Europeană a creat acest plan de investiţii, centrat în mod special pe creşterea numărului locurilor de muncă, în mod considerabil, pentru că sunt limite, aşa cum aţi menţional, la nivel naţional. Bineînţeles, sunt câteva reţineri în ceea ce priveşte funcţionalitatea acestei strategii, dar din câte am văzut, foarte multe dintre proiectele care au fost deja selecţionate sunt în domeniul interconectivităţii energetice, atât pentru gaz, cât şi pentru electricitate.
Orice investiție care se face acum în domeniul energetic trebuie să ia în calcul și costurile cu protecția mediului. Poluarea este resimțită de fiecare pământean, iar anumite zone din lume au depășit cu foarte mult limitările impuse. Liderii internaționali par mai hotărâți ca niciodată să înceapă să ia măsuri pe care chiar să le aplice. Summitul de la sfârșitul acestui an, care se va ține la Paris, este un eveniment de la care se așteaptă rezultate.
Cristina Cileacu: Avem de asemenea problema schimbării climatice. Credeţi că următorul summit de la Paris va fi un fel de ultimă şansă pentru liderii europeni să facă acest lucru?
Marco Giuli: Schimbările climatice sunt o realitate. Europa vrea să devină lider în rezolvarea acestei situaţii la nivel global. Şi este foarte serioasă în ceea ce priveşte acest lucru, mai ales că acum, "actorii" industriali trebuie să se obişnuiască cu faptul că, încet-încet, se renunţă la combustibilul fosil. Vorbim despre un plan pentru următorii 100 de ani, iar ciclul de viaţă al politicienilor care îl pun în practică este mult mai scurt, deci sunt anumite incertitudini legate de faptul dacă Europa poate să facă acest lucru singură. A fost un acord similar între SUA şi China, deci se fac paşi politici în direcţia bună. Bineînţeles, interesul nostru principal până acum a fost crearea unei scheme de comercializare a emisiilor, care s-a dovedit a fi destul de nefunţională. Europa se străduie să o corecteze, dar încă nu ştim dacă această reformă ne va oferi un preţ corect al carbonului care să ne aducă rezultate pozitive.
Mircea Geoană: „Sper ca AGRI să fie o poveste de succes”
Institutul Aspen a organizat la București o conferință pe teme energetice, la care s-au adunat experți și oameni de afaceri din domeniu, din toată lumea, dar și decidenți politici locali. La ce folosesc aceste întâlniri?
Mircea Geoană: Ambiţia noastră este să convingem decidenţii să ia măsurile potrivite pe un domeniu care este vital pentru economia românească, este vital pentru nivelul nostru de trai, este vital pentru eventuale politici de industrializare a Românei, este vital pentru ecuaţia strategică regională, este pur şi simplu un domeniu esenţial în care România are un avantaj important pe care încă nu ştie să şi-l folosească. Este frustrant de multe ori ca an după an, să vii cu soluţii şi să vezi că factorul politic, indiferent de culoarea sa are în continuare o dificultate în a lua deciziile care se impun.
Cristina Cileacu: Europa şi-a făcut o strategie de securitate energetică, pe un termen mai lung. Care este rolul României în această strategie?
Mircea Geoană: Suntem una dintre puţinele ţări din Europa Centrală şi de Est care dispune de resurse de energie proprii. Nicio ţară din regiunea noastră nu are resursele pe care România le are şi cred că rolul nostru în această securitate energetică în sens larg, la care aş adăuga şi interesul american pentru o Europă mai puţin şantajabilă prin preţul şi rutele de energie pe care Federaţia Rusă din păcate îl practică, este ca România să-şi folosească acest avantaj, evident pentru interesul său intern, pentru preţ mai ieftin la energie pentru populaţie şi pentru industrie, un lucru vital pentru bunăstarea populaţiei şi pentru competitivitatea economiei româneşti, dar să şi reuşim interconectarea nostră, încă suferindă, practic cu toţi vecinii noştri. Vă dau un exemplu. Decizia recentă a Moscovei şi a Ankarei de a inventa o nouă conductă în locul fostului South Stream, Turkish Stream, este de fapt, ca o consecinţă evidentă, este scoaterea din priză a Ucrainei. Pur şi simplu, Ucraina nu va mai beneficia de gaz rusesc, creând dificultăţi unui vecin care este important pentru noi, este zona care ne arde cel mai tare, Moldova este în aceeaşi situaţie. Şi atunci România este printre puţinii jucători la nivel regional care poate să reprezinte o sursă alternativă. Nu exclusivă, dar alternativă la mutaţiile geoeconomice ale jocului geopolitic. Dacă tot suntem la Paşaport diplomatic, cei care urmăresc emisiunea dvs. pe care şi eu o urmăresc cu plăcere, se uită şi la anumite accente care depăşesc interesul imediat. Da, România are un rol central. Mi-aduc aminte, la vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Bucureşti, în urmă cu un an şi ceva, el a avut două teme mari pe care le-a discutat şi cu fostul preşedinte, şi cu guvernul şi le-a şi spus public. Unul este continuarea luptei împotriva corupţiei şi doi, valorificarea activelor energetice ale României, pentru a asigura pentru români şi pentru regiune, o mai mare independenţă faţă de Rusia şi faţă de surse mai puţin predictibile de energie.
Cristina Cileacu: S-a readus în discuţie proiectul AGRI. Cât de real poate să fie? Va dura enorm până se va construi? Se va întâmpla ca şi cu NABUCCO?
Mircea Geoană: Eu sper să fie o poveste de succes, pentru că Nabucco a fost pentru noi o dezamăgire. Sunt două ingrediente obligatorii pentru ca un proiect de acest gen, relativ costisitor, dar care face sens, să decoleze, să se întâmple în realitate. Unul: să facă sens economic, ca business. Business planul să fie viabil. Şi în al doilea rând să facă sens din punct geoeconomic, în sensul să existe suficient de mult interes politic ca ea să se întâmple şi să nu cedeze unul dintre actori, în speţă Azerbaidjanul, la presiuni de natură geopolitică pe care această ţară le poate primi, fie de la Turcia, cu care are o relaţie foarte foarte apropiată, fie chiar de la Federaţia Rusă, din motive evidente de a păstra monopolul asupra rutelor de energie în regiune. Sunt un pic mai optimist decât în discuţia precedentă. Şi Azerbaidjanul este la rândul său în situaţia de a fi ocolită de această conductă turcească, pe care Gazpromul o propune şi pe care preşedinţii Putin şi Erdogan au agreat-o, inclusiv la recenta lor întâlnire de la Baku. De aceea, cred că este o şansă puţin mai bună, dar dincolo de această conductă, România are obligaţia, avem obligaţia şi trebuie să găsim şi resursele şi disciplina de a ne pune la treabă, interconectările cu toţi vecinii noştri. Că este vorba de smart greed, că este vorba de conducte de gaz, că este vorba de reţele de electricitate. Să nu uităm că-n Transnistria, dincolo de elementul strategic şi militar, există şi principalul nod de transformare de reţele de electricitate de voltaje diferite la nivelul fostului spaţiu sovietic. România trebuie să preia într-un fel acest rol de dispecer regional, fie că e vorba de gaz, fie că este vorba de gaz din Marea Neagră, care este mai la îndemâna noastră, fie că este vorba de o recentă iniţiativă la nivel european legată de Eastern Ring, o idee de a conecta Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, şi a crea inclusiv pentru Moldova şi Ucraina soluţii alternative. Ceea ce vreau să spun este că România are nevoie să-şi pună potenţialul la treabă.
Geopolitica afectează prețurile
Indiferent cât de mult se va diversifica producția de energie, o constantă a secolului în care trăim rămâne cererea tot mai mare de energie. Iar dacă există cerere, sigur oferta de produs nu va fi ieftină.
Cristina Cileacu: Preţul energiei creşte peste tot în lume. Se poate face ceva să se menţină un nivel stabil?
Patrick Heather, cercetător la Institutul Oxford pentru Energie: Avem foarte multe probleme care afectează preţurile. Una dintre ele este geopolitica, aceasta are o influenţă fundamentală în ceea ce priveşte cererea şi oferta. Cealaltă este legată de faptul că trăim într-o lume cu populaţie în creştere, chiar dacă nu este distribuită în mod egal pe toată planeta, dar în mod general lumea devine mai bogată şi în consecinţă creşte şi cererea de energie. Acest lucru se aplică mai ales în Asia, pentru că aici a crescut standardul de viaţă şi toată lumea vrea un scuter, apoi o maşină, oamenii vor aer condiţionat şi aşa mai departe. Prin urmare cred că este o creştere a nevoii de energie. Cred că avem resurse în toată lumea, acest lucru a fost dovedit, avem petrol, gaz, cărbune. Dar apare o a treia chestiune, care este mediul. Dar, conferinţa de la Paris va urma în acest an şi acolo vom vedea direcţia pe care o va urma lumea după aceea. Dar, în momentul de faţă, mediul este un factor important al direcţiei pe care o vom urma. Ca să mă întorc la întrebarea dvs. legată de costuri, când rezumi toate aceste chestiuni, ajungi invariabil la un preţ mai ridicat pentru energia de care ai nevoie. Este mai mare fie din cauza geopoliticii şi a problemelor cu electricitatea sau este mai mare pentru că în cele din urmă clientul, consumătorul, trebuie să plătească pentru energia verde. Nu cred că putem face prea multe. Cred sincer că zilele energiei ieftine au dispărut.
Războaiele și deciziile politice afectează și economia. Unul dintre cele mai recente exemple de acest gen este reprezentat de sancțiunile impuse Rusiei din cauza situației din Crimeea și Ucraina. Dar ce soluții ai când principalul vinovat de apariţia unui conflict armat este și principalul furnizor de gaz pentru țările care impun sancțiuni?
Cristina Cileacu: Europa este dependentă de gazul rusesc. Ţările din zona Caucazului au foarte mult gaz, dar este o problemă cu transportul lui în Europa. Cum se poate face acest lucru?
Patrick Heather: Nu cred că noi în Europa putem să facem ceva în legătură cu transportul acelor resurse până la noi. Din nou, este implicată foarte mult geopolitica şi de asemenea este nevoie de o infrastructură reală care ar trebui construită. Distanţele sunt foarte mari. Şi mai este şi adevărata problemă a nevoii de gaz în Europa, care anul trecut a fost din nou în scădere cu 10-11% la nivelul continentului. Sunt câţiva oameni optimişti, dar cererea de gaz în acest an nu va creşte, ci este foarte posibil să scadă din nou. Deci adevărata întrebare este dacă avem nevoie de gaz, pe termen scurt sau pe termen lung. Potenţial, pentru că economia europeană este în creştere şi este o nevoie mai mare de energie, am putea avea nevoie de mai mult gaz. Cu siguranţă avem nevoie de mai multă electricitate, dar aceasta nu înseamnă că avem nevoie de mai mult gaz.
Cristina Cileacu: Sunt multe proiecte de construcţie de conducte dinspre Asia spre Europa. Chiar avem nevoie de ele?
Patrick Heather: Eu nu cred că avem cu adevărat nevoie de ele. Viziunea mea ar fi că toată această infrastructură este o idee bună, dar cineva va trebui să plătească pentru ea şi asta este rău. Deci, dacă banii nu sunt o problemă, se poate construi cât de multă infrastructură se poate, pentru că acest lucru îţi oferă mai multe opţiuni, variante de aprovizionare, cu cât ai mai multe surse de aprovizionare cu atât este mai bine, nu doar pentru noi aici în Europa, dar mai bine pentru lume, pentru că oferă mai multă stabilitate. Dar cineva trebuie să plătească pentru ea. Şi dacă revin la întrebarea despre cerere, în cazul gazului, pun altă întrebare: dacă chiar avem nevoie de acest gaz. Dar chiar dacă conductele nu sunt construite să aducă gaz în Europa, ci să ducă gazul în Asia, tot pentru noi este bine. Pentru că acest lucru înseamnă că nevoia de gaz din Asia este îndeplinită şi mai rămâne destul şi pentru noi. Deci ar fi bine pentru echilibrul global.
Distanța dintre Europa și Caucaz este mai greu de acoperit și costurile gazelor ar fi ridicate. România poate oferi Europei soluții mai puțin costisitoare.
Cristina Cileacu: Sunt multe resurse în Marea Neagră şi România are acces la ele. Credeţi că România poate deveni un furnizor pentru ţările UE?
Patrick Heather: Aşa se pare. Se pare că acum se discută despre 50 bilioane de metri cubi pe an, care pot fi exploataţi cam în 3-4 ani de acum înainte. Dacă aşa este situaţia, cu cererea românească de aproximativ 10 bcm, producţia voastră terestră de gaz este undeva în jurul cifrei 8, dacă se adaugă şi restul, deveniţi exportator net. Deci da, pe hârtie cel puţin, se pare că România va fi exportator net în următorii 10 ani.
China, epicentrul creșterii cererii de energie
O eventuală transformare a României în exportator de gaz pentru Europa, dar și alte proiecte de construcție de conducte de gaz transcontinentale, au concurență serioasă din partea Turciei și Rusiei. Liderii de la Ankara și Moscova vor să facă un gazoduct, care să treacă prin Marea Neagră, să traverseze teritoriul turc și de aici să ofere gaz țărilor de pe tot continentul.
Cristina Cileacu: Sunt foarte multe proiecte de construcţie de conducte din Asia până în Europa. Se concurează reciproc aceste proiecte? De exemplu dacă luăm TAP şi în comparăm cu AGRI, vorbim despre o competiţie?
Mehmet Ogutcu, preşedinte Club Energetic Bosfor: Va fi concurenţă. Cred că aceste conducte se vor muta uşor-uşor dinspre vest în est şi nu invers. Pentru că, China este epicentrul creşterii cererii de energie în lume. Sunt în momentul de faţă consumatorul numărul unu de energie din lume. Şi sunt gata să absoarbă orice cantitate de gaz, petrol, cărbune poate fi pusă la dispoziţie. De partea cealaltă, în ţările OECD, în care includem şi regiunea Uniunii Europene, cererea este constantă iar în anumite zone chiar scade. De aceea, nevoia satisfacerii cererii se va muta înspre est şi nu invers. În termeni de competiţie da, dacă conducta care trece prin Turcia va fi făcută, nu este nicio problemă, va alimenta Turcia. Dar celelalte trei conducte care derivă din ea pentru a alimenta pieţele din Uniunea Europeană, dacă vor fi şi acestea făcute ca un rezultat al discuţiilor dintre Moscova, Ankara, Atena şi Bruxelles, acestea vor putea fi o ameninţare pentru coridorul de gaz din sud, care ar veni dinspre Azerbaidjan, care ar putea fi de asemenea legat de gazul iranian, cel kurd şi gazul care vine dinspre est. Va fi multă competiţie între aceste conducte.
Cristina Cileacu: Ce loc are România în lumea energiei?
Mehmet Ogutcu: În întâlnirea pe care am avut-o azi am auzit că ar vrea să fie un hub energetic. Nu cred că este o formulare bună, pentru că toată lumea vrea să fie un hub. Turcia vrea să fie un hub, bulgarii, azerii, georgienii, cu oricine vorbeşti. Ce înseamnă să fii un hub energetic? Ce contează pentru ţări ca România şi altele este să fiţi în stare să asiguraţi energie la preţuri rezonabile, fără nicio excepţie. Acesta este pentru mine criteriul de bază. Cred că România este mult mai norocoasă decât alte ţări pentru că deja aveţi sursele voastre de energie, mai ales când vine vorba despre hidrocarburi, de asemenea de creşterea energiilor regenerabile. Dar, una peste alta, când vă uitaţi la zona de sud-est a Europei, România pare să fie una dintre cele mai norocoase ţări legat de securitatea energetică, resurse energetice, eficienţă.
Oamenii de afaceri din domeniul energiei au altă abordare când discută despre protecția mediului. Pentru ei, summitul de mediu de la Paris are alte perspective.
Cristina Cileacu: Toate ţările trebuie să contribuie cu bani şi măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. Este summitul de la Paris un fel de ultimă şansă pentru a lua măsuri reale?
Mehmet Ogutcu: Cred că am spus la fel şi în cazul summitului de la Kyoto, că este ultima şansă. Deci vor mai fi şi alte ultime şanse şi nu vreau să sun prea pesimist dar schimbările climatice, în cele din urmă, depind de anumite ţări. Conduce China, care este cel mai mare producător de emisii de dioxid de carbon, urmat de SUA, India, cred că Rusia este pe locul patru. Dacă aceste ţări nu sunt implicate, orice ar face alte ţări pentru a reduce emisiile de carbon nu contează foarte mult. În această privinţă, cred că este foarte importantă competitivitatea, care spune: uite, tu deja te-ai dezvoltat şi ai poluat lumea. Acum noi suntem la stadiul de unde putem să creştem şi auzim doar nu face asta, nu face cealaltă şi acest lucru creşte costul competitivităţii noastre. Nu vom face asta. Dar chinezii suferă de pe urma schimbărilor climatice şi a poluării locale, vor să o rezolve, dar nu vor condiţii obligatorii care să îi pună în poziţii dezavantajoase în faţa vestului. Pentru că vor spune că ţările OECD şi-au făcut deja treaba şi acum este vremea noastră şi nu ne puteţi opri apelând la motivul schimbărilor climatice. Ei văd un fel de conspiraţie în spatele acestor lucruri, cu toate că este vorba despre planeta noastră şi fiecare grad care creşte în plus duce deja la schimbări uriaşe, vedem deja acest lucru. Va fi simţit de fiecare dintre noi. Dar nu sunt prea optimist în această chestiune pentru că şi Uniunea Europeană reacţionează orbeşte, nu se gândeşte prea mult la impactul general asupra societăţii şi economiei. Ţelurile idealiste sunt draguţe, nouă tuturor ne pasă de climatul în care vor creşte copiii noştri, dar din păcate oamenii sunt interesaţi mai mult de următorii doi-trei ani.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
