Agenţiile specializate au deschis pariurile în ceea ce priveşte sexul şi numele bebeluşului la câteva ore de la anunţul celei de-a doua sarcini a Ducesei de Cambridge.
„Interesul pentru pariuri este destul de mare şi la acest moment şansele sunt egale atât pentru un băiat, cât şi pentru o fată. Am văzut o sumă enormă de bani pusă într-un pariu pentru fată”, spune William Hill, reprezentantul unei agenţii de pariuri.
Există agenţii care acceptă pariuri în ceea ce priveşte tipul sarcinii lui Catherine, cu gemeni sau tripleţi. Şi numele pe care l-ar putea purta cel de-al doilea copil al ducilor de Cambridge este subiect de pariu.
„La acest moment, liderii sunt: Elizabeth, James şi Victoria, toate sunt nume foarte regale. Şi mai avem numele favorit de data trecută, când pentru fată existau pariuri multe şi au existat până în ultima săptămână a sarcinii lui Kate, Alexandra”, mai spune William Hill.
Departe de toată agitaţia şi speculaţiile legate de sexul şi numele celui de-al doilea copil al Ducilor de Cambridge, familia regală a primit cu bucurie vestea sarcinii lui Catherine. Iar prinţul Harry nu a pierdut prilejul unor glume pe seama fratelui său.
„Este o veste extraordinară. Abia aştept să îl văd pe fratele meu suferind şi mai mult. Cu puţin noroc, dacă este fată, va suferi şi mai mult, cred... Abia aştept să vad cum se va descurca în această situaţie”, a spus el.