Liturghia este celebrată în catedrala Sfântul Petru de la Vatican. După-amiază, Suveranul Pontif va îndeplini ritualul spălării picioarelor din Joia Mare într-un centru de detenţie pentru minori din Roma.
Prin această alegere, Papa Francisc rupe încă o dată tradiţia, pentru că, potrivit presei italiene, predecesorii săi obişnuiau să oficieze această ceremonie într-una din bisericile Romei.
De când a devenit papă, Francisc a refuzat să locuiască în palatul pontifical şi a ales un simplu apartament din Santa Marta, clădirea în care locuieşte de când a venit la Vatican, pentru a participa la conclav.