Suma pentru care au fost adjudecate cele două obiecte se ridică la 62.500 de dolari, a informat casa de licitaţii Bonhams într-un comunicat citat de Agenţia France Presse. Estimate la 40-60.000 de dolari, pălăria şi bastonul au rămas reprezentative pentru imaginea Vagabondului („Little Tramp”) întruchipat de Charlie Chaplin în filme ca „Luminile oraşului” (City Lights, 1931) sau „Timpuri noi” (Modern Times, 1936).
Legendele spun că Chaplin a inventat personajul şi garderoba Vagabondului într-o după-amiază ploioasă a lunii februarie 1914, în timp ce proba costume într-un studio, la Hollywood.
Bastonul lung de 81 de centimetri, din bambus, este inscripţionat cu cerneală neagră „CCLT 36”, adică „Charlie Chaplin Little Tramp”.
Un alt obiect vândut scump la licitaţia de duminică, cu 25.000 de dolari, este o scrisoare semnată John Lennon ce conţine un desen nud al cântăreţului şi al soţiei sale, Yoko Ono. Scrisoarea a fost trimisă revistei Avant Garde în decembrie 1968, conţinând scuzele artistului faţă de redactorul şef al publicaţiei: aparent, deşi promisese exclusivitate, Lennon a oferit accidental un interviu pentru Rolling Stones. Interviul se lega de lansarea controversatului album Two Virgins, a cărui copertă era o fotografie nud a cuplului.
Un set de fotografii originale cu Marilyn Monroe a fost vândut pentru 21.250 de dolari, iar o pictură a celebrului cântăreţ Frank Sinatra a fost adjudecat pentru 10.625 de dolari. Pentru un poster al trupei Jefferson Airplane s-au obţinut 6000 de dolari.