Foto: chinadailymail.com
Pe lângă fostul președinte chinez sunt dați în urmărire generală prin Interpol fostul prim-ministru chinez Li Peng, Qiao Shi, fost șef al securității chineze și responsabil al forțelor de poliție, Chen Kuyiuan, fost secretar general al Partidului Comunist Chinez din regiunea Tibet, și Peng Peiyun, fost ministru al Planificării familiale în China.
Conform actului emis de judecătorul spaniol, fostul președinte chinez a coordonat și supervizat abuzuri și încălcări ale drepturilor omului , făcute de subordonați în regiunea Tibet.
Jiang Zemin a fost președinte al Chinei între anii 1993 și 2003.
Nu există deocamdată o poziție oficială a statului chinez față de această decizie a justiției spaniole, însă în urmă cu câteva luni, când judecătorul în cauză a acceptat să cerceteze plângerile sosite pe acest subiect, China a reacționat dur, amenințând Spania cu repercusiuni economice în cazul în care justiția spaniolă continuă cercetarea acestor plângeri.