Oraşul în care câteva mii de oameni trăiesc printre morţi
Mahalaua de la marginea oraşului Lima adăposteşte zeci de mii de persoane. Nu toate sunt, însă, în viaţă, iar acest lucru face ca locul să fie unul dintre cele mai macabre din lume. A fost singura zonă în care mii de oameni săraci au găsit unde să-şi ridice barăcile. Iar acum, oricât ar suna de ciudat, cu toţii numesc acest loc "acasă".
"Locul ăsta nu e bântuit, nu e un loc sumbru, ci unul normal. E ca şi cum ai avea vecini, cu excepţia faptul că sunt morţi, asta e singura diferenţă", a spus un localnic.
Oamenii trec zilnic printre morminte şi cavouri. Şi fac acest lucru netulburaţi, în ciuda mirosului puternic şi a riscurilor la care se expun. Autorităţile au încercat de mai multe ori să-i gonească din cimitir, dar oamenii s-au întors de fiecare dată. Până la urmă oficialii au renunţat la idee, fiindcă nu au găsit un alt loc în care să-i cazeze.
„E un loc liniştit. Unii oameni cred că morţii reprezintă o problemă pentru noi, dar asta e o minciună. Îi mulţumesc proprietarului cimitirului, pentru că datorită lui, am un loc în care să trăiesc", a spus un alt localnic.
Oficial, înhumările nu mai sunt permise în cimitirul Santa Rosa. Neoficial, ele continuă, fiindcă rudele celor morţi plătesc pentru o înmormântare de zece ori mai puţin decât în alte părţi. Iar acest lucru înseamnă că populaţia cimitirului creşte constant, atât cea de la suprafaţă, cât şi cea de sub pământ.
- Etichete:
- peru lima
- oameni cimitir
- suburbie peru
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News