Opt civili, între care cinci copii, au fost uciși în Siria de raiduri ale aviației ruse

Data publicării:
Siria
Sursa: Agerpres

Cel puţin opt civili, între care cinci copii, au fost ucişi marţi în raiduri ale aviaţiei ruse într-un sat din nord-vestul Siriei în care se află persoane strămutate, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Potrivit ONG-ului, atacurile au vizat satul Joubass, la marginea localităţii Saraqeb, în sudul provinciei Idleb, fiind ucişi civili care se refugiaseră într-o şcoală şi împrejurimi.

Începând cu 16 decembrie, forţele regimului, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele în această regiune, în timp ce la sol au avut loc confruntări violente cu grupuri jihadiste şi rebele.

Începând de joi, forţele regimului sirian au preluat controlul în 46 de sate din zonă, potrivit OSDO, şi acum se apropie de un oraş cheie în sudul regiunii Idleb.

„Forţele regimului sunt acum la patru kilometri de Maarat al-Numan”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

În cinci zile, luptele s-au soldat cu aproape 260 de morţi în ambele tabere, între care 110 membri ai forţelor pro-regim şi 148 de jihadişti şi rebeli, potrivit OSDO.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...