OMS va avea o sesiune specială pentru negocierea unui nou tratat internațional privind pandemiile. Propunerea a fost lansată de UE

Data publicării:
mana stop coronavirus ilustratie grafica
OMS va avea o sesiune specială pentru negocierea unui nou tratat internațional privind pandemiile. Foto: GeettyImages

O sesiune specială a Organizației Mondiale a Sănătății va fi organizată la sfârșitul acestui an, pentru negocierea unui nou tratat internațional privind pregătirea pentru viitoarele pandemii. OMS a aprobat o propunere lansată inițial de lideri ai Uniunii Europene, printre care și președintele Klaus Iohannis, de a negocia un astfel de tratat global.

Anunțul a fost făcut de Africa de Sud, care a precizat că s-a ajuns la un consens pentru acest lucru, potrivit Reuters.

Adunarea Internațională pentru Sănătate a OMS se va întruni în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie.

Anunțul vine în conduțiile în care organizația a fost criticată pentru că a așteptat prea mult înainte de a declara coronavirusul SARS-CoV2 o urgență globală.

Ambasadorul sud-african Mxolisi Nkosi, care a vorbit în numele în numele a 26 de sponsori principali ai rezoluției privind viitorul tratat, a spus că la sesiunea specială „vor fi discutate beneficiile unei astfel de convențiii, acord sau alt instrument internațional”.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că țările sunt inconsecvente în ceea ce privește aplicarea regulamentelor internaționale de sănătate ale OMS legate de anunțarea focarelor epidemice.

El a adăugt că pandemia COVID-19 a fost agravată de lipsa solidarității internaționale și de un schimb deficitar de date, tehnologii și resurse.

„Nu putem rezolva această slăbiciune fundamentală decât cu un angajament obligatoriu între țări, pentru a oferi o bază solidă pentru cooperare”, a spus el.

„Negocierile ar putea dura, dar acesta este un pas istoric către securitatea sănătății globale”, a scris pe Twitter Simon Manley, ambasadorul Marii Britanii la ONU.

Într-o scrisoare semnată de mai mulți lideri internaționali, inclusiv președintelui Klaus Iohnannis, era subliniată necesitatea unui tratat internațional pentru gestionarea viitoarelor pandemii.

„Credem că națiunile ar trebui să lucreze împreună în direcția unui nou tratat internațional privind pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea. Un astfel de angajament colectiv reînnoit ar marca un moment de reper în intensificarea pregătirii pentru pandemii la cel mai înalt nivel politic. Acesta ar avea drept fundament Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, cu implicarea altor organizații relevante cu rol-cheie în acest efort, în sprijinul principiului „sănătate pentru toți”. La baza unui astfel de tratat ar sta instrumente existente în domeniul sănătății la nivel mondial, în special Regulamentul sanitar internațional, care ar asigura o temelie solidă și testată de la care să putem porni și căreia să îi aducem îmbunătățiri”, se arată în document.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri