Oleg Malginov: Liderii Federației Ruse nu au spus că România încearcă să înghită Moldova
Conferinţa despre Parteneriatul Estic, organizată de Uniunea Europeană, urmează să înceapă în curând, la Vilnius. Care este poziţia Rusiei faţă de eforturile Uniunii Europene de a strânge relaţiile cu ţările din Europa de Est şi Asia Centrală.
Este o întrebare importantă, problema uniunilor, a alianţelor, a parteneriatelor şi aşa mai departe. Este firesc ca în aceste timpuri moderne ale globalizării, anumite regiuni se vor preocupa intensiv de chestiunea cooperării regionale. Dacă ne uităm la Europa, vom vedea că Uniunea Europeană este unul dintre aceşti centri ai integrării regionale. În acest teritoriu care se numeşte al fostei Uniuni Sovietice sunt legături tradiţionale, cooperare veche economică, legături între oameni şi vine cumva în mod natural integrarea regională în tot acest spaţiu, la care să adere toate aceste ţări care înainte au fost membre ale Uniunii Sovietice şi acum sunt state independente, fără îndoială. După 1990, la începutul anilor 90, ideea noastră a fost, şi ea încă există, că trebuie să ne mişcăm în viitor pentru a avea o Europă lărgită, care să cuprindă teritoriul de la Lisabona până la Vladivostok. Şi acest lucru se va face gradual. Nu este un proces simplu să includem toate aceste afilieri regionale într-un complex regional mai mare, economic, cultural, umanitar. În viitor poate chiar o regiune politică, cooperarea între state. De aceea, dacă luăm de exemplu parteneriatele estice iniţiate în 2007 din câte îmi amintesc eu, şi apoi prima întâlnire a fost în 2008, Federaţia Rusă a propus să participe de asemenea în acest proces astfel încât programele de parteneriat ale Uniunii Europene să fie în echilibru cu parteneriatele de cooperare între această federaţie a statelor independente. Astfel încât aceste două programe de integrare să poată funcţiona împreună. Din păcate, cum este acum, problema este prezentată, nu de către toţi, dar prezentată ca o alegere între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală a Rusiei, sau alte comunităţi economice. Iar această alegere este ceva fatal, este pentru totdeauna. Am spus că este o limitare artificială. Bineînţeles, decizia este importantă acum şi aceasta este procesul de construire a unei noi arhitecturi. Dacă Ucraina, 45 de milioane de oameni, va adera la parteneriatul de liber schimb al Uniunii Europene, ce se va întâmpla? Produsele Uniunii Europene vor ajunge în Ucraina şi prin „reacţii inteligente” vor trece spre Federaţia Rusă. Astfel se deschide şi piaţa noastră. Încă un lucru. Dacă bunurile din UE vin în Ucraina, piaţa internă a ţării va pierde produse interne, pentru că vor fi alungate de pe piaţa ucraineană de aceste produse UE şi unde vor merge? Vor merge în Rusia, dacă nu au alte măsuri de protecţie. Acestea sunt consecinţe inevitabile, dar aceste consecinţe apar din cauza lipsei unui dialog productiv la nivelul diferitelor parteneriate de integrare şi uniuni. Bineînţeles, Rusia vrea să participe la acestea ca un partener egal, să îşi protejeze şi să îşi întărească industria, să contribuie la acest schimb de produse. Noi nu vrem să îngrijorăm pe cineva, dar nu putem să nu ne protejăm. Uneori, când Federaţia Rusă este acuzată de influenţare, de intimidări, de presiuni, nu este tocmai adevărat, pentru că a spune lucruri reale, direct, nu înseamnă să pui presiune. Este faptul că am învăţat să luăm decizii. Uneori simt, dar este strict sentimentul meu personal, că discuţiile despre presiuni ale politicienilor din aceste ţări care iau decizii arată faptul că nu sunt foarte siguri că deciziile lor viitoare vor fi susţinute.
Aţi spus că întărirea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia sunt îngreunate de anumite obstacole în dialog. Care sunt acestea şi care sunt problemele care împiedică ajungerea la o înţelegere între Uniune Europeană şi Rusia?
Este greu de spus. Nu sunt un specialist în această chestiune. Dar abordările sunt încă puţin îndepărtate. Cum spuneam, discuţiile cu Uniunea Europeană despre acordurile de bază pentru o extindere mai mare, depind de găsirea soluţiilor pentru principiile cooperării economice, pentru comerţ, şi lucruri de genul acesta. Nu aş învinui pe nimeni, pentru că nu particip la aceste negocieri, dar aşa este situaţia acum. Uneori, dacă vorbim despre o abordare filosofică încă simţim că este o idee în anumite cercuri politice din Uniunea Europeană, în anumite cercuri politice, să se construiască arhitectura viitorului fără participarea Federaţiei Ruse, să se construiască un nou zid, care va împărţi continentul european, care va separa Rusia de alte state europene. Sper ca în viitor, aceste clişee şi stereotipuri ale Războiului Rece, sper că o dată cu schimbarea de generaţii, vor deschide calea spre o privire mai deschisă spre spaţiul european şi că arhitectura viitoare a Europei va fi bazată pe mai principii legate de cooperare şi parteneriat.
Aţi spus de asemenea că nu este vorba despre o presiune a Rusiei atunci când vine vorba despre anumite ţări. De exemplu Moldova urmează să parfeze, iar Ucraina să semneze parteneriat cu Uniunea Europeană şi la puţin după acest anunţ, recent, Rusia a impus limitări de importuri din aceste două ţări. Se poate spune că este doar o coincidenţă acest fapt care s-a întâmplat recent?
Sunteţi foarte politicos. În anumite media s-a spus că este vorba despre o intimidare şi aşa mai departe. Lăsaţi-mă să vă spun în câteva cuvinte cum stau lucrurile. Piaţa rusească este cea mai mare. Aproape 150 de milioane de clienţi. Cea mai mare din Europa. Şi bineînţeles este un interes să se obţină acces pe această piaţă. Şi este normal să se extindă. Dar uneori dorinţa de expansiune înseamnă să cobori calitatea unor anumite produse. Avem legile şi indicatorii noştri pentru calitatea fiecărui produs. Ca orice altă ţară sau ca Uniunea Europeană. Şi din când în când sunt verificări. Este o instituţie independentă care face aceste verificări. Eu nu lucrez la această instituţie, dar sunt convins că dacă vrei să te extinzi, uneori... Ştim de exemplu că vinul moldovenesc este un vin de calitate. Dar poate nu tot vinul este de cea mai bună calitate. Aici este diferenţa. Şi după cum am spus, nu totul este conform standardelor convenite. La fel cu anumite produse din Ucraina. Acesta este o zonă foarte competitivă. Uneori este foarte important să spui din timp că da, este o presiune. Negocierea este calea prin care se poate lucra. Consultările care au loc între Moldova şi Federaţia Rusă sau între Ucraina şi Federaţia Rusă, între alte ţări nu sunt lucruri noi. De exemplu, România are anumite probleme legate de exportul de carne de oaie în Turcia şi se duc nişte negocieri. Sunt o serie de dispute legate de anumite produse româneşti care merg pe alte pieţe europene. Este normal. Sunt lucruri care se întâmplă. Avem probleme de acest gen şi cu alte ţări. Cu China de exemplu. Produsele noastre au uneori aceeaşi problemă. Discutăm aceste lucruri. De ce să politizăm acest gen de lucruri? Aş spune că nu este ceva decent.
Dar sunt probleme între România şi Rusia legate de Republica Moldova. Vicepriministrul Dimitri Rogozin a spus recent că România susţine eforturile de aderare la Uniunea Europeană ale Republicii Moldova, pentru că încearcă să anexeze Moldova. Este aceasta poziţia oficială a Rusiei legat de acest subiect?
Din câte ştiu eu, conform legilor noastre, poziţia oficială a Federaţiei Ruse este exprimată de preşedinte, de primul ministru şi de ministrul afacerilor externe. Niciunul dintre ei nu a exprimat această părere că România încearcă să înghită Moldova. Noi avem relaţii extinse cu Republica Moldova. Şi Republica Moldova este un membru cu drepturi depline şi egale al Naţiunilor Unite, al OECD, al Consiliului Europei, al Federaţiei Statelor Independente, are un număr mare de tratate semnate cu multe ţări, cu Federaţia Rusă, cu România. Din partea autorităţilor române, al guvernului român, nu am văzut niciodată declaraţii oficiale care să susţină că ar fi planuri „să înghită” oficial Moldova. Dar, bineînţeles, sunt câteva grupuri publice, grupuri ale societăţii civile, câţiva politicieni, ei bine ei pot vorbi în numele lor, cu motivaţiile lor, nici măcar nu voi analiza acest lucru. Dar eu sunt într-o poziţie oficială şi pot analiza numai poziţiile oficiale. De aceea, eu nu am văzut nicio declaraţie oficială, nici din partea aceasta, nici din partea rusească, care să spună acest lucru.
Anul trecut prognozele creşterii PIB-ului în Rusia erau de 5%. Primul ministru Medvedev a anunţat recent că în acest an va fi sub 2%, ceea ce arată o pantă descendentă a economiei ruseşti. Cum va afecta acest lucru relaţiile şi importurile-exporturile cu România şi alte state membre ale Uniunii Europene?
Aveţi dreptate şi această problemă este una importantă a Federaţiei Ruse, este o problemă care ne preocupă. Aş spune că este un punct în care decizii importante legate de sistem trebuie luate. Şi situația este că toate lucrurile care funcţionau în favoarea creşterii în trecut sunt acum epuizate. Mă refer la forţa ieftină de lucru, salariile noastre şi costurile cu forţa de muncă sunt la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană. Este o nevoie de investiţii noi în infrastructură, ceea ce face totul foarte costisitor. Avem o ţară mare, ceea ce înseamnă că transportul costă mai mult comparativ cu alte ţări. Este de înţeles că acum trebuie să ne străduim mai mult în ceea ce priveşte inovaţia şi investiţiile în producţia de diferite lucruri. Acestea sunt principalele idei ale guvernului. Bineînţeles exportul de energie, gaz, petrol, cărbune va rămâne în centrul schimburilor noastre comerciale cu alte ţări, din păcate. Dar acum se pune accent pe creşterea altor produse, cum ar fi utilaje energetice, utilaje pentru energia nucleară, explorarea spaţiului, biotehnologii, şi altele, arme. Va fi o creştere, nu una foarte mare pentru că nu se poate face rapid schimbarea balanţei de produse. Avem acum o regulă bugetară strictă. Indiferent de costurile la petrol şi gaze pe pieţele externe, bugetul va primi o sumă fixă din accize, comparativ cu să spun Texas. De exemplu, dacă acum petrolul costă aproximativ 107, pentru buget va fi mereu 90. Restul va fi trimis spre fondul pentru generaţiile următoare, nu va fi folosit în buget. Ideea principală este să investim în infrastructură, să eficientizăm felul în care facem afaceri, să reducem costurile afacerilor, ducem o luptă puternică împotriva corupţiei şi birocraţiei. Şi sperăm că într-o perioadă nu prea lungă, costurile pentru afaceri vor fi mai bune, investiţiile vor veni şi Federaţia Rusă îşi va extinde nomenclatorul de produse care ajung pe pieţele externe.
Inovaţia este unul dintre principalele domenii în care Rusia investeşte. Dar pare că în Rusia drepturile de proprietate nu sunt foarte bine protejate. Cifrele pe care le publică Business Software Alliance arată că pirateria de software este printre cele mai mari din lume în Rusia. Chiar şi la o conferinţă care a fost recent la Sibiu s-a declarat că Rusia este una dintre ţările de unde pornesc cele mai multe atacuri cibernetice, pentru că acest tip de infracţiuni sunt pedepsite foarte blând. Cum doreşte Rusia să modifice legislaţia pentru a proteja proprietatea intelectuală?
Mă surprindeţi puţin spunând că Rusia este lider în cyber crime. Nu ştiu de unde aveţi această informaţie, dar desigur protecţia datelor personale, protejarea drepturilor de autor sunt chestiuni importante, la fel şi problema de a avea cadrul legal, practic şi autorităţi în domeniu. Dacă vorbim despre cadrul legal, lucrurile se mişcă mai mult sau mai puţin. Trebuie să facem mai mult, sunt de acord. Dar acum încercăm să ne alăturăm tuturor documentelor existente în Consiliul Europei, ale altor organizaţii, care reglementează toate aspectele legate de acest lucru. Iar acest lucru va duce inevitabil la schimbarea legislaţiei interne şi transformarea ei într-una mai strictă. Implementarea practică este mai problematică pentru că vorbim despre noi tehnologii şi nu este încă elaborată metoda de lucru cu acestea. În plus, societatea civilă au abordări diferite. Avem partide ale piraţilor online în anumite zone, aceştia nu susţin legea drepturile de autor. În ţara noastră, pe de o parte ne dorim reglementarea acestei probleme, pentru că avem proteste, dar, pe de alta, accentuăm regulile legate de folosirea internetului. Cyber crime ca un întreg, ca un fenomen, este ceva universal şi va cere cu siguranţă un fel de cooperare universală. Noi chiar am propus o convenţie pentru utilizarea corectă a tehnologiilor de informaţii şi acesta este iniţiativa noastră la Naţiunile Unite, care nu este susţinută de anumite ţări vest-europene. Pentru că, dacă vine din Rusia... ştiţi este acest clişeu. Dacă este bun, este al nostru, dacă este rău, este din Rusia. Dar sunt surprins că totuşi credeţi că Rusia este una dintre ţările care conduc în topul criminalităţilor informatice. Eu nu am astfel de informaţii, dar credeţi-mă...
Mulţi specialişti şi analişti care au participat la o conferinţă despre cyber crime în Sibiu au spus acest lucru, şi pe de altă parte, în top 5 cei mai căutaţi oameni de FBI pentru criminalitate informatică, doi sunt din Rusia.
Dacă ne referim la FBI, am citit ceva despre, poate nu folosirea greşită, dar folosirea ilegală a tehnologiei informaţiei de către anumite servicii secrete ale unei ţări. Sună maliţios. Nu, vorbeaţi despre FBI şi tocmai mi-am amintit acest lucru. Pur şi simplu o coincidenţă. O coincidenţă, da. Uneori nu doar liderii politici, dar milioane de oameni cu telefoane, care au conexiuni la internet şi pun date pe internet, acestea sunt controlate, sunt cercetate, sunt deschise. Am citit despre anumite programe cum ar fi Blue Boo, care descifrează orice informaţie cifrată. Iar acestea înseamnă acces la toate informaţiile de business, la toate negocierile de afaceri, lucru care poate dăuna afacerilor altor ţări, nu ştim acest lucru. Deci, dacă vorbim despre cine conduce în clasamentul cyber crime, vă rog.
În septembrie preşedintele Putin a publicat un articol în New York Times în care spunea despre situaţia din Siria: acest conflict intern alimentat cu arme din străinătate pe care le primeşte opoziţia este unul dintre cele mai sângeroase din lume. Sunt anumite informaţii conform cărora Rusia a aprovizionat cu sisteme anti-rachetă, Siria. Puteţi să ne confirmaţi acest lucru?
Problema Siriei este una dintre cele mai importante în zilele noastre. Una acută. Au trecut mai mult de doi ani şi jumătate de când se derulează. Îmi amintesc că înainte de a veni în România am participat la un segment de discuţii legate de criza din Siria, despre aspecte umanitare şi chiar şi atunci în martie 2011, am avut ceva contacte cu reprezentanţii guvernului sirian şi am reuşit să îi determinăm să se deschidă puţin dialogului cu comunitatea internaţională, să caute soluţii posibile de rezolvare a situaţiei. Era martie-aprilie 2011. Acum doi ani. Mai mult de doi ani. De atunci, câţi oameni au fost ucişi? Poziţia noastră nu este să protejăm o anumită personalitate aflată la putere. Poziţia noastră a fost şi este să încercăm să oprim violenţa şi uciderea oamenilor nevinovaţi. Şi dacă ar fi să analizăm cum se poate face acest lucru, vedem că nu este posibil să facem asta doar prin lovituri militare externe. Avem Irak, unde sunt încă lupte între şiiţi şi suniţi, avem Libia, care nu mai este o ţară unită, şi acum câteva săptămâni din cauza lipsei de siguranţă, şi mai avem exemple. Deci, situaţia din Siria nu are soluţii militare şi noi am spus de la început hai să aducem toate părţile la negocieri. Va fi foarte dificil, va dura, dar cu cât începe mai repede, cu atât va fi mai simplu să găsim soluţii. Pentru că acum este atât de multă vărsare de sânge între participanţi încât va fi mult mai dificil, dar totuşi este singura soluţie. Altfel ţara va înceta să existe.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
