Oficial NATO: Elementele antirachetă din România nu sunt o ameninţare pentru Rusia

Data publicării:
ELEMENTE SCUT ANTIRACHETA GETTY IMAGES

"NATO şi Rusia au convenit de mult timp că există o ameninţare privind proliferarea rachetelor balistice. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să se protejeze, la fel cum procedează şi Rusia. În pofida tuturor dovezilor, Rusia refuză să constate că sistemul antirachetă al NATO contribuie la consolidarea securităţii regionale şi răspunde unor ameninţări care nu au legătură cu Rusia", a declarat Alexander Vershbow, conform RIA Novosti, scrie Mediafax.

Elementele antibalistice instalate pe teritoriul României şi întregul sistem antirachetă al NATO nu reprezintă nicio ameninţare pentru Rusia, a subliniat Vershbow.

Ambasadorul Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko, a acuzat Statele Unite că subminează securitatea regională prin crearea unui sistem antirachetă în Europa, avertizând că Moscova intenţionează să ia măsuri după ce armata americană a preluat comanda asupra bazei militare de la Deveselu.

Avertismentul Rusiei: Vom lua măsuri faţă de amplasarea scutului american antirachetă în România

Reprezentantul Moscovei la NATO, Aleksandr Gruşko, a acuzat SUA că subminează securitatea regională prin amplasarea scutului antirachetă în Europa şi a promis că Rusia va lua măsuri, după ce armata americană a preluat comanda asupra unei baze militare din România.

Statele Unite îşi implementează treptat programul european de apărare antirachetă. Fie nu iau în considerare interesele securităţii regionale, fie le ignoră pur şi simplu", a declarat Gruşko, cu ocazia unei dezbateri publice desfăşurate luni la Moscova, potrivit agenţiei Interfax, relatează Mediafax.

Armata americană a preluat vineri comanda bazei balistice de la Deveselu, în cadrul unei ceremonii prezidate de comandantul Forţelor Navale pentru regiunea Africa şi Asia de Sud-Vest, contraamiralul John Scorby. Forţele Navale ale SUA au înfiinţat, astfel, laDeveselu, o nouă Unitate de Sprijin (NSF), a cărei comandă a fost preluată de căpitanul Bill Garren.

Gruşko a mai afirmat luni că statele occidentale trebuie să-şi recunoască greşelile politice şi să stopeze repetarea lor mecanică, pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Rusia şi situaţia securităţii în general. "Noi şi partenerii noştri occidentali, în primul rând Europa, trebuie să recunoaştem că politicile lor din ultimii ani adâncesc diviziunile dintre Rusia şi Europa, iar acest lucru este extrem de periculos", a subliniat diplomatul rus.

"Occidentul trebuie să recunoască în final că implementarea mecanică a politicilor sale recente duce într-un punct mort", a apreciat reprezentantul permanent al Rusiei la NATO.

Criza continuă din Ucraina este dovada că o singură structură de securitate bazată pe principiul indivizibilităţii este imposibilă în Europa, a mai declarat Gruşko. "Din păcate, astăzi putem spune că proiectul politic care căuta să unească Europa, Eurasia şi regiunea Euro-Atlantică a eşuat", a precizat acesta.

În plus, potrivit diplomatului rus, contribuţia Rusiei la structura de securitate europeană este cea mai mare, iar datorită eforturilor Rusiei, europenii se pot simţi în siguranţă cheltuind doar 1,6-1,8 la sută din PIB pentru apărare şi securitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...