Observatori militari neînarmaţi din 18 state membre OSCE, trimişi în Ucraina

Data publicării:
Crimeea Ucraina oameni inarmati-AFP Mediafax Foto-VIKTOR DRACHEV-1

 

Sper că această misiune va ajuta la o dezescaladare a tensiunilor din Ucraina”, a declarat secretarul general al OSCE Lamberto Zannier, citat într-un comunicat.

Militarii sunt în drum către Odesa, în sudul Ucrainei. Kievul a solicitat OSCE să trimită o astfel de misiune în perioada 5-12 martie.

Anterior, o sursă diplomatică anunţa că „15 ţări, inclusiv Statele Unite, ţări europene şi din Asia Centrală, participă la misiune”.

Trimiterea unor observatori militari este relativ frecventă.

„Au existat aproape 90 de misiuni de acest tip în ultimii 15 ani. Este un lucru frecvent”, a declarat Nataşa Rajakovici, o purtătoare de cuvânt a organizaţiei.

Până în prezent, 18 state membre ale organizaţiei cu sediul la Viena au anunţat că participă voluntar la misiune, inclusiv Statele Unite, Franţa, Germania, Canada sau Marea Britanie.

„Sunt observatori militari, dar nu sunt înarmaţi. Nu merg acolo ca soldaţi”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a OSCE. Ei intervin în cadrul Documentului de la Viena, adoptat în 1990 şi revizuit ultima dată în 2011. Articolul III al acestui text este activat pentru prima dată, în cazul acestei misiuni.

Documentul de la Viena încurajează state membre OSCE să invite alte state membre să participe la observarea anumitor activităţi militare sau să accepte până la trei inspecţii în instalaţiile lor militare pe an, părţile cele mai sensibile fiind excluse.

Acesta prevede totodată consultări şi cooperări „în cazul unor activităţi militare neobişnuite sau tensiuni sporite”. El permite statelor să primească misiuni militare „cu scopul de a disipa îngrijorări”, potrivit documentului, ratificat de către cele 57 de state membre ale OSCE.

Statele Unite au cerut luni trimiterea „imediată” a unei misiuni de observatori cu scopul de a asigura protecţia drepturilor minorităţilor şi de a veghea la respectarea integrităţii teritoriale.

Rusia şi-a exprimat îndoiala cu privire la eficienţa unei asemenea misiuni, evocând precedentul Misiunii OSCE în Osetia de Sud, care „nu a ajutat, ci a agravat situaţia”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri