O femeie care i-a dat foc tatălui ei s-a dat de gol la 10 ani după ce a comis crima, în timp ce își privea propriul caz la televizor

Data publicării:
Mână care ține o telecomandă îndreptată spre televizor
Lynne Martin se face vinovată de uciderea tatălui ei prin incendiere după ce a lăsat intenționat o oală cu ulei pe foc când bărbatul de 88 de ani dormea. Foto: Profimedia Images

O femeie care și-a ucis tatăl dând foc casei în care acesta dormea a fost înregistrată cu microfoane ascunse în timp ce privea o emisiune la televizor despre crima pe care a comis-o cu 10 ani în urmă și care rămăsese până atunci nerezolvată, potrivit Sky News.

Lynne Martin se face vinovată de uciderea tatălui ei prin incendiere după ce a lăsat o oală cu ulei pe foc când bărbatul de 88 de ani dormea.

În 2020, cazul a apărut în emisiunea Cold Case din Noua Zeelandă. Polițiștii au ascuns microfoane în casa lui Martin care au înregistrat conversația femeii cu soțul ei în timp ce se uitau la televizor și imediat după încheierea emisiunii.

În timpul programului s-a menționat faptul că Martin și-a sunat tatăl, Ronald Russell Allison, cu o zi înainte să fie ucis. „Nu a fost nimic, nu a existat nicio răutate [în timpul apelului], nimic; se simțea bine”, i-a spus ea soțului ei.

Întrebată de soțul ei dacă s-a luat vreodată de tatăl ei, Martin i-a răspuns că se certa cu el tot timpul, dar că nu putea să recunoască asta în public. După ce s-a uitat la emisiune, Martin i-a spus soțului că polițiștii nu au nicio dovadă că ea s-a dus la tatăl ei sau că a dat foc casei lui.

Conversația este doar una din cele 22.000 de înregistrări obținute de polițiști de pe telefonul ei și cu ajutorul microfoanelor pe care le-au ascuns în casa femeii.

Un polițist sub acoperire a avut nevoie de 157 de zile pentru a demonstra implicarea lui Martin în cazul de incendiere a tatălui ei.

Polițistul a păcălit-o pe Martin spunându-i că fostul ei iubit o șantajează pentru că are un jurnal în care ea a recunoscut că a provocat un accident și a fugit de la fața locului.

Martin i-a spus atunci polițistului sub acoperire să „incendieze casa” în care se află aceste dovezi. „Incendierea este cel mai ușor lucru din lume și foarte greu de demonstrat.”

Mai mult, Martin i-a oferit toate instrucțiunile de care avea nevoie pentru a porni un incendiu, folosind aragazul pentru a arde grăsime și sfătuind-o să nu aibă la ea telefonul mobil și să nu lase amprente și alte probe ADN.

Folosind instrucțiunile oferite de Martin, polițiștii au testat posibilitatea ca tatăl femeii să fi fost ucis în circumstanțe similare. Au ajuns la concluzia că cel mai probabil acesta a fost modul de operare al femeii.

Cu toate că Martin a negat faptul că s-ar fi aflat în apropierea casei tatălui ei în noaptea morții sale, folosind datele înregistrate de turnurile de telefonie mobilă, polițiștii au descoperit că femeia s-a aflat în apropierea casei victimei timp de aproximativ două ore.

Potrivit procurorilor, Martin și-a ucis tatăl pentru că era în faliment și a vrut să obțină moștenirea de 150.000 de dolari care i se cuvenea după moartea lui.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...