Postarea unei tinere din California a devenit virală pe Facebook, după ce aceasta a povestit, cu tristețe, cum a descoperit că planta pe care o îngrijea meticulos de doi ani era de fapt un fals.
„Am simțit de parcă acești ultimi doi ani au fost o minciună”, a scris Caelie Wilkes, în vâstă de 24 de ani, pe o rețea socială. Ea a povestit că era extrem de mândră de „frumoasa și suculenta” ei plantă, pe care a găzduit-o timp de doi ani pe pervazul bucătăriei, potrivit New York Post.
Wilkes era atât de dedicată încât dacă cineva încercă să-i ude planta, devenea „defensivă”.
Femeia a descoperit însă recent că este vorba de un fals, atunci când a vrut să o mute într-un alt ghiveci.
„Planta perfectă” avea niște pământ superficial la suprafața ghiveciului, apoi însă urma o porțiune din plastic.
Postarea tinerei a devenit rapid virală. În timp ce unii utilizatori povesteau experințele lor asemănătoare, cu plant pe care le credeau reale și s-au dovedit a fi de plastic, alți internauți se întrebau cum de femeii nu i s-a părut ciudat faptul că planta nu a crescut deloc și că nu și-a schimbat culoarea timp de doi ani.
Editor web: C.T.