O femeie a gătit mâncare din ciuperci otrăvitoare, apoi și-a invitat toată familia la masă. A fost arestată pentru crimă

Data actualizării: Data publicării:
o femeie tine in brate un cos cu ciuperci
O femeie din Australia a fost acuzată de crimă, după ce și-a otrăvit mai mulți membri ai familiei cu mâncare din ciuperci toxice FOTO: Shutterstock

O femeie din Australia a fost acuzată de crimă, după ce și-a otrăvit mai mulți membri ai familiei cu mâncare din ciuperci toxice, iar trei dintre ei au murit.

Erin Patterson a fost arestată joi dimineață, iar poliția i-a percheziționat casa din Leongatha, la est de Melbourne. Femeia, în vârstă de 49 de ani, a gătit și și-a invitat toată familia la masă, după care trei persoane, între care și foștii socri, au murit. O a patra persoană a ajuns la spital în stare gravă, dar a supraviețuit, potrivit BBC.

Analizele toxicologice de după incident spun că victimele au consumat ciuperci otrăvitoare, dar Patterson susține că este nevinovată și că nu și-a otrăvit cu intenție invitații la prânz, în data de 29 iulie.

Fostul ei soț, Simon Patterson, fusese și el invitat atunci la masa în familie, dar nu a reușit să ajungă.

Erin Patterson a fost încă de la data incidentului suspectă, pentru că ea și cei doi copii ai ei nu au avut nicio problemă după prânz.

Șeful echipei de la brigada de omucideri, Dean Thomas, a spus joi, după arestarea femeii, că a avut în fața un caz complex, pe care l-a descris drept o tragedie despre care se va vorbi ani de zile. „Nu îmi amintesc o altă investigație care să fi generat acest nivel de interes mediatic și public, nu doar aici, în Victoria, ci și la nivel național și internațional”, a spus el.

Gail și Don Patterson, părinții fostului soț al lui Patterson, au fost invitați la prânz alături de sora lui Gail Patterson, Heather Wilkinson, și de soțul acesteia Ian Wilkinson.

Cei patru au ajuns la spital pe 30 iulie, în stare foarte gravă. După câteva zile, Gail și Don Patterson și Heather Wilkinson, de 66 de ani, au murit. Ian Wilkinson, de 68 de ani, și-a revenit după două luni de tratament.

Erin Patterson a spus că și ea a ajuns la spital după masă, dar că și-a revenit după perfuzii și medicamente.

Femeia a spus că a servit la masă o plăcintă Wellington cu carne de vită și un amestec cu ciuperci cumpărate de la un supermarket și ciuperci uscate cumpărate de la o băcănie asiatică cu câteva luni înainte.

„Sunt devastată când mă gândesc că aceste ciuperci ar fi putut contribui la boala suferită de cei dragi. Vreau să repet că nu am avut absolut niciun motiv să-i rănesc pe acești oameni pe care i-am iubit”, a scris ea în luna august într-o declarație dată la poliție.

Erin Patterson a mai spus că la masă nu au fost prezenți copiii ei, dar că aceștia au mâncat din plăcintă înlăturând ciupercile pentru că nu le plac.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025