"Au venit patru la masă și trei au murit". O femeie și-a chemat la prânz foștii socri și i-a servit cu ciuperci extrem de otrăvitoare

Data actualizării: Data publicării:
ciuperca otravitoare
O femeie a invitat la masă patru persoane, printre care și foștii socri, și le-a servit ciuperci extrem de otrăvitoare. FOTO: Profimedia Images

O femeie a invitat la masă patru persoane, printre care și foștii socri, și le-a servit ciuperci extrem de otrăvitoare. Trei dintre oaspeți au murit, iar localnicii din orașul australian unde s-a petrecut fapta sunt în stare de șoc, scrie CNN.

Erin Patterson i-a chemat la prânz pe foștii socri, pe sora fostei soacre și pe soțul acesteia. Totul s-a petrecut în orașul Leongatha, în sudul statului australian Victoria, în 29 iulie, a comunicat poliția.

În câteva zile de la acea masă, Gail Patterson și sora ei Heather Wilkinsonde au murit în spital. După o zi a murit soțul lui Gail, Don. Cel de-al patrulea musafir, soțul lui Heather Wilkinson, Ian, care este reverend, este internat la spital în stare gravă.

Moartea lor a șocat micul oraș și, în ultimele zile, enoriașii de la Biserica Baptistă Korumburra din apropiere s-au adunat pentru a se ruga pentru vindecarea reverendului care ar avea nevoie de un transplant de ficat.

Erin Patterson a negat că e vinovată și a declarat că nu îi vine să creadă că s-a întâmplat așa ceva.

La un briefing de presă, criminalistul Dean Thomas a declarat că Patterson este suspectă deoarece a pregătit masa și este singura care nu s-a îmbolnăvit. El a spus că Erin Patterson s-a separat de soțul ei, dar a descris relația lor ca fiind „amiabilă”. La prânz au fost și cei doi copii ai fostului cuplu, dau nu au mâncat ciuperci.

„Trebuie să fim deschiși, ar putea fi nevinovată. Dar nu știm asta. Au venit patru oameni și trei dintre ei au murit, altul este în stare critică”, a adăugat polițistul.

Ciuperci „extrem de otrăvitoare”

Simptomele suferite de oaspeții lui Patterson sunt similare cu cele date de otrăvirea cu ciuperci cunoscute sub numele de „capacul morții”, a spus Thomas, deși rapoartele toxicologice nu au arătat încă exact ce au consumat.

Autoritățile sanitare din statul Victoria au emis un avertisment cu privire la aceste ciuperci în aprilie, descriindu-le ca fiind „extrem de otrăvitoare”. Simptomele celor care le consumă sunt dureri de stomac violente, greață, vărsături și diaree. „Chiar dacă simptomele inițiale se reduc, este posibil să apară leziuni hepatice grave, care pot duce la moarte”, potrivit avertismentului.

Originară din Europa, ciupercile „capacul morții” au fost confirmate pentru prima dată în Australia în anii 1960 și cresc lângă stejari.

Nu se știe încă de unde provin ciupercile consumate la prânzul din Leongatha, dar se știe că toxinele din acestea nu pot fi distruse prin fierbere, gătire, congelare sau uscare. Consumul chiar și al unei cantități mici poate duce la moarte.

Poliția a percheziționat casa lui Patterson sâmbătă și a confiscat mai multe obiecte pentru teste criminalistice. 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”