Foto: Gulliver/GettyImages
Noul șef de stat de la Manila vrea să introducă pedeapsa cu moartea și să folosească lunetiști. Toate acestea în planul său care prevede eradicarea corupției în șase luni de la preluarea mandatului.
Fost primar al orașului Davao, el a câștigat alegerile de săptămâna trecută după o campanie marcată de violențe și controverse.
„Cei care distrug vieților copiilor noștri vor fi distruși. Cei care îmi omoară țara vor fi uciși. Atât de simplu! Fără menajamente, fără regrete, fără scuze”, a spus Rodrigo Duterte, potrivit sursei citate.
Abolită în 2006, el vrea să ceară Congresului să reintroducă pedeapsa cu moartea pentru mai multe infracțiuni: trafic de droguri, viol, crimă, furt și răpiri.
Rodrigo Duterte a indicat ca cei care vor fi condamnați pentru mai multe infracțiuni grave să fie spânzurați de două ori.
„După ce îi spânzurăm o dată, va fi a doua ceremonie, până când capul se desprinde de corp. Îmi place asta, pentru că sunt furios”, a precizat el.
Noul președinte a mai propus ca cei care fac parte din crima organizată sau opun rezistență când sunt arestați să fie uciși de lunetiști. „Trage ca să eliminăm crima organizată, acesta va fi ordinul meu”, a subliniat el.
Aceste măsuri au devenit foarte populare printre cei care l-au ales, însă președintele încă în funcție - Benigno Aquino - se teme că țara sa va reveni la vremurile autoritariste din trecut.