Noroc incredibil al unui bărbat disperat. Îngropat de datorii și pe cale să-și vândă casa, omul a aflat că a câștigat la loterie

Data actualizării: Data publicării:
Kerala Lottery, India - 10 Jun 2022
Loteriile sunt în mare parte ilegale în majoritatea statelor din India. Foto: Profimedia Images

A fost un moment de ușurare când prietenul lui Mohammed Bava l-a sunat pe acesta să-i dea vești neașteptate dar încântătoare, transmite BBC.

Prietenul i-a spus că a câștigat 10 milioane de rupii (125.000 de dolari) la o loterie la care juca timp de aproape un an de zile.

Aceasta s-a întâmplat pe 25 iulie. Patru zile mai târziu, Bava a devenit o celebritate în orașul său natal Kasargod din statul indian Kerala.

Loteriile sunt în mare parte ilegale în majoritatea statelor indiene însă câteva, inclusiv Kerala, permit practica în condiții stricte și supravegheate.

Câștigul nu putea veni într-o perioadă mai potrivită pentru Bava. Acesta avea datorii imense pe care le acumulase în ani de zile. Se chinuia să-și plătească creditorii și împreună cu familia erau sub mare stres financiar și emoțional.

În ultimă instanță, familia a decis să vândă casa pentru a plăti datoriile. La câteva ore înainte de apelul telefonic, Bava aproape că încheiase un acord cu un cumpărător pentru casă.

Pe 25 iulie trebuia să se întâlnească cu posibilul cumpărător, la ora 17:30, pentru a confirma vânzarea și să accepte plata în avans.

Însă soarta a avut alte planuri iar el își aduce aminte momentul exact când prietenul lui Ganesh l-a sunat.

La 15:20, a primit mesajul zilnic pe WhatsApp de la Ganesh despre rezultatele zilei. A urmat la scurt timp și apelul telefonic.

„Eram atât de ușurat. Nu mai aveam oameni la care să apelez pentru ajutor”, a declarat Bava pentru BBC. „Eram extaziați, nu am avut cuvinte pentru a ne descrie emoțiile”.

După impozitare, Bava așteaptă să primească 6,3 milioane de rupii. Nu este clar când exact va putea să primească acești bani. Însă nu mai este îngrijorat, cei care îl împrumutaseră încetând să mai bată la ușa lui.

„Creditorii n-au mai zis nimic după ce am câștigat. Oamenii se adună grămadă pentru bani când nu-i ai. Însă odată ce au aflat că în sfârșit aveam banii pentru a-i da înapoi, lucrurile s-au calmat”, spune acesta.

Familia Bava era cândva o familie din pătura de mijloc a societății, fără datorii. Domnul Bava a lucrat ca antreprenor în sectorul construcțiilor însă munca începuse să se împuțineze în ultimii câțiva ani. Lucrurile doar s-au înrăutățit după ce pandemia de Covid-19 a lovit India și restul lumii la începutul lui 2020.

S-a chinuit să-și găsească de muncă iar datoriile au continuat să se adune. Și-a menținut familia pe linia de plutire prin credite. Are cinci copii, doi dintre ei recent căsătoriți. Bava a plătit nunta, intrând și mai mult în datorii.

A mai plătit călătoria fiului său către Qatar în speranța că va găsi de lucru acolo. A luat și mai mulți bani împrumut de la familia pentru acest lucru.

A continuat să spere că munca sa va accelera și va putea să-și plătească datoriile, care erau de aproape 5 milioane de rupii în iulie.

Datoriile tot mai mari au devenit o sursă constantă de griji pentru familie. După ce a eșuat în a găsi orice altă sursă de venit sau modalitate de a-și plăti datoriile, familia a luat decizia de a vinde casa.

Se mutaseră recent în casa visurilor. Bava a găsit o casă pentru a o închiria înainte de a-și pune casa la vânzare.

Însă și-a încercat norocul și cu loterii timp de un an de zile, însă fără prea mare succes. El spune că a fost o mișcare disperată și știa că avea nevoie de un miracol pentru a câștiga, șansele fiind de una la un milion. A așteptat un an să obțină câștigul însă în cele din urmă a decis să renunțe.

Obișnuia să cumpere biletele de la prietenul său Ganesh, care avea un mic magazin ce vindea bilete de loterie. În fiecare zi cumpăra bilete de la el și afla de la Ganesh că nu câștigase.

Ganesh s-a bucurat când a aflat că prietenul câștigase și l-a sunat imediat. „Ești salvat”, a exclamat la telefon.

Suma câștigată pare mare însă nu vor rămâne așa de mulți după ce Bava își plătește datoriile. El vrea să folosească restul la ceva mai bun, să-și ajute prietenul, pe Ganesh, să cumpere o casă. „Ganesh se chinuie la fel neavând propria casă”, spune Bava.

El vrea de asemenea să doneze o parte din bani către cei săraci.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...