Potrivit Daily Mirror, copilotul Andreas Lubitz ar fi strecurat diuretice în cafeaua căpitanului, pentru a-l determina să iasă din carlingă.
Publicaţia britanică nu-şi dezvăluie sursele, dar susţine că Andreas Lubitz ar fi căutat pe internet informaţii despre diuretice şi efectele lor. Procurorii au refuzat să comenteze aceste informaţii.
Pe de altă parte, compania Lufthansa a dat în judecată o femeie care a obţinut mai multe zboruri gratuite în sudul Franţei, după ce a pretins că este verişoara unei persoane aflate la bordul cursei fatale Barcelona - Dusseldorf.
Mai mult, femeia a adus cu ea alte trei persoane în două călătorii în sudul Franţei, pe cheltuiala companiei Lufthansa, a vizitat locul tragediei aviatice şi chiar a acceptat consiliere psihologică.