NATO reacţionează după ce Rusia şi-a anunţat noua doctrină militară

Data publicării:
Nato HQ1

Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, transmite că actuala criză a fost provocată de Rusia care s-a amestecat în treburile Ucrainei, nu de decizia Alianţei de a-şi întări flancul estic ca urmare a anexării Crimeei.

Acţiunile Moscovei au primit, pe de altă parte, sprijinul fostului preşedinte Mihail Gorbaciov, care îl consideră pe Vladimir Putin drept un adevărat salvator al Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Alianţei, Oana Lungescu, comentează pe contul personal de Twitter că „toate acţiunile întreprinse de NATO pentru a asigura securitatea membrilor săi sunt în mod evident defensive prin natura lor, proporţionate şi în conformitate cu dreptul internaţional”.

La afirmaţia din documentul Moscovei că NATO încalcă dreptul internaţional prin faptul că se vrea o alianţă cu funcţii globale, Oana Lungescu răspunde că „acţiunile Rusiei, inclusiv cele întreprinse acum în Ucraina, sunt cele care încalcă dreptul internaţional şi subminează securitatea europeană”.

Rusia se simte ameninţată de NATO 

În noua doctrină militară a Moscovei, NATO apare ca principală ameninţare la adresa ţării mai ales din cauza creşterii capacităţilor militare în ţările membre aflata în apropierea graniţelor cu Rusia.

Mihail Gorbaciov îl laudă pe Vladimir Putin

În sprijinul liderului de la Kremlin a venit fostul preşedinte Mihail Gorbaciov, care a vrut să le aducă aminte ruşilor de situaţia în care se afla ţara înainte de venirea lui Vladimir Putin la putere.

Cred că noi, cetăţenii ruşi, trebuie să ne aducem aminte că Putin a salvat Rusia de la un colaps care ar fi urmat să înceapă. Foarte multe regiuni nu mai recunoşteau Constituţia noastră”, a spus Mihail Gorbaciov. 

Mihail Gorbaciov nu a ezitat să critice NATO, organizaţie pe care acuză că a reînceput o politică de expansiune prin construirea de baze în jurul lumii. Chiar şi aşa, fostul lider sovietic consideră dialogul necesar. „I-am rugat pe Putin şi Obama să se întâlnească, să stea jos cât este necesar - ore, zile, două zile - până când ajung la o înţelegere care să nu permită acestei situaţii periculoase să se extindă”, a mai spus Mihail Gorbaciov. Potrivit ultimului preşedinte al URSS, actuala criză din Ucraina a fost provocată de Nikita Hruşciov atunci când a ataşat Crimeea la Ucraina, în 1954.

Toate acţiunile întreprinse de NATO pentru a asigura securitatea membrilor săi sunt, în mod evident, defensive prin natura lor, proporţionate şi în conformitatea cu dreptul internaţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri