NASA are ambiţii mari pentru Marte, dar și probleme cu banii pe Pământ: „11 miliarde de dolari e prea mult”

Data publicării:
NASA logo
NASA caută modalităţi pentru a aduce pe Terra roci prelevate de pe Marte, mai repede şi mai puţin costisitor. Foto: Shutterstock

Chiar şi în spaţiu trebuie să se facă economie: NASA caută modalităţi pentru a aduce pe Terra roci prelevate de pe Marte, mai repede şi mai puţin costisitor, a anunţat luni agenţia spaţială americană, după critici aduse bugetului său, considerat „nerealist”. 

Acest anunţ intervine în contextul în care misiunea chineză Tianwen-3, care va aduce eşantioane de pe „Planeta Roşie”, urmează să fie lansată în jurul anului 2030, potrivit presei de stat din China, pe fondul rivalităţilor dintre cele două mari puteri.

Pentru administratorul NASA, Bill Nelson, „11 miliarde de dolari înseamnă ceva prea scump, iar a nu aduce mostre înainte de 2040 înseamnă un termen mult prea lung”, scrie AFP, preluată de Agerpres.

NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) prevăd asolizarea unui vehicul în proximitatea craterului marţian Jezero, unde roverul Perseverance a petrecut câţiva ani căutând urme ale unei vieţi microbiene străvechi ce ar fi putut să existe în urmă cu miliarde de ani, când Marte era o planetă mai caldă şi mai umedă decât este în prezent.

Treizeci de tuburi cu eşantioane prelevate de roverul Perseverance ar urma să fie încărcate într-o mică rachetă şi lansate pe orbita marţiană, unde va aştepta un alt vehicul spaţial, care le va aduce pe Terra.

Însă un audit recent al unei comisii de examinare independentă a reprezentat un duş rece pentru speranţele inginerilor de la NASA. Conform acelui audit, misiunea a fost concepută „încă de la bun început cu aşteptări nerealiste în termeni care ţin de buget şi de calendar” şi că ea are o şansă „aproape nulă” de a respecta datele de lansare prevăzute.

Experţi în domeniu consideră că şi costurile totale ar putea ajunge la 11 miliarde de dolari - aproape dublu în raport cu ceea ce anunţase NASA.

Revizuindu-şi ambiţiile în scădere, agenţia americană prevede de acum studierea unor noi propuneri ale industriei spaţiale cu care colaborează pentru misiunile sale.

„Pentru a avansa mai repede, trebuie probabil să scădem numărul de eşantioane”, a declarat în faţa reprezentanţilor presei Nicky Fox, o angajată de la NASA, fără să ofere însă mai multe detalii.

De asemenea, NASA se află sub incidenţa constrângerilor impuse de Congresul american şi a trebuit să îşi reducă - la fel ca în cazul ambiţiilor sale - cererile bugetare cu 2 miliarde de dolari pentru anul 2025.

Pe lângă misiunea Tianwen-3 pe Marte, China ar putea deveni, totodată, următoarea ţară care va trimite oameni pe Lună până în 2030, dacă americanii vor acumula întârzieri.

Prin intermediul misiunii Artemis 3, Statele Unite ar trebui să trimită în 2026 un echipaj de astronauţi pe Lună pentru prima dată după 1972, amânând cu un an data prevăzută iniţial.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri