Mobilizare pentru fetele răpite în Nigeria. Autorităţile oferă 180.000 de euro pentru informaţii

Data publicării:
nigeria

Fetele, cu vârste între 16 şi 18 ani, au fost răpite de la internatul unei şcoli din statul Borno, din nordul Nigeriei, în urmă cu aproape trei săptămâni. Ele au fost capturate de militanţi ai grupării islamiste Boko Haram, formaţiune care se opune metodelor de educaţie de tip occidental. Răpitorii au ameninţat că vor vinde fetele ca pe sclave. Situaţia din nordul Nigeriei a provocat îngrijorarea liderilor occidentali, dar şi a vedetelor de la Hollywood.

„Cred că este foarte important să se facă imediat ceva pentru a le găsi pe aceste fete. Să încercăm să le aducem acasă şi, Doamne fereşte, să nu putem. Şi trebuie să îi aducem pe acei oameni în faţa justiţiei”, a spus actrița Angelina Jolie.

Marea Britanie a fost printre primele ţări care s-au oferit să acţioneze împotriva teroriştilor din Nigeria.

„Marea Britanie este pregătită să acorde asistenţă imediat ce putem şi cooperăm în acest sens cu Statele Unite. Deja avem o echipă militară în Nigeria, iar ministerul de externe are experţi antiterorism”, a declarat David Cameron, premierul Marii Britanii.

Şi Franţa şi-a oferit ajutorul pentru găsirea tinerelor nigeriene.

„Preşedintele ne-a cerut să luăm legătura cu preşedintele Nigeriei şi să îi spunem că o echipă specială, cu toate resursele noastre din regiune, este la dispoziţia Nigeriei (...) pentru a ajuta la căutarea şi găsirea fetelor”, a spus Laurent Fabius, ministrul francez de Externe.

Militanţii din Boko Haram sunt acuzaţi nu doar de răpiri, ci şi de comiterea unui atac asupra unui oraş, în care au ucis peste 300 de oameni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri