Moarte îngrozitoare pentru 17 oameni. Tone de gunoi s-au prăbușit peste ei

Data actualizării: Data publicării:
Children Juggle Scavenging With School At Jakarta Landfill Site
Foto: Guliver/Getty Images

Cel puţin 17 oameni au murit în Mozambic după ce tone de gunoi s-au prăbuşit peste ei. Echipele de căutare și salvare au fost trimise în zonă pentru a recupera corpurile celor decedați și pentru a încerca să găsească potențiali supraviețuitori ai tragediei. 

S-a întâmplat într-un cartier de la marginea capitalei ţării din sud-estul Africii. Oamenii locuiesc în apropierea depozitului de deşeuri şi trăiesc din resturile găsite acolo.  Mormanul de 15 metri înălţime a cedat din cauza ploilor torenţiale şi a alunecat peste locuinţele improvizate.

Autoritățile au declarat că este posibil ca trupurile mai multor victime să fie încă îngropate în mormanul de gunoi. Locuitorii din zonă se tem acum de o nouă alunecare a gunoaielor. 

Autorităţile susţin că au încercat de multe ori să-i facă pe aceştia să plece de acolo şi chiar le-au dat terenuri. Dar ei continuă să se întoarcă, întrucât groapa de gunoi este o sursă de existenţă.

Groapa de gunoi Hulene, de la periferia orașului Maputo, este locul în care sute de oameni sărmani vin să scormonească în căutare de mâncare, haine sau obiecte pe care le pot vinde pentru a supraviețui. Însă specialiștii în sănătate au avertizat de mult timp asupra pericolelor pe care le pune groapa de gunoi pentru locuitorii din zonă, iar consiliul primăriei existaseră inclusiv discuții despre închiderea zonei cu deșeuri.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri