Eric şi Charlotte Kaufman şi-au început călătoria acum două săptămâni, când au ridicat ancora din Mexic pentru a traversa Pacificul. Alături de ei, pe barcă le-au luat şi pe cele două fiice, Cora şi Lira.
Totul a mers bine până când Lira, fiica cea mică, a făcut o infecţie puternică şi a început să se simtă rău. Speriaţi, părinţii au alertat autorităţile americane, mai ales că barca rămăsese şi fără sursă de energie. Imediat au răspuns forţele aeriene, care au trimis în zonă un avion cu trusă de prim ajutor. Patru membri ai echipei de intervenţie au fost paraşutaţi în ocean şi au ajuns pe ambarcaţiunea familiei Kaufman la bordul unei bărci pneumatice. Fetiţa a primit astfel primele îngrijiri.
Micuţa Lira are, însă, nevoie în continuare de îngrijiri medicale şi trebuie să ajungă la un spital. Ambarcaţiunea pe care se află este la 900 de mile marine în largul coastelor Mexicului şi aşteaptă acum să se întâlnească cu o fregată a marinei militare a Statelor Unite. De acolo, fetiţa va fi îmbarcată într-un elicopter, care o va duce la cel mai apropiat spital.