El este în continuare în stare critică, la spitalul din Grenoble, au anunțat medicii care îl tratează. Contrar informațiilor apărute pe surse în presă, potrivit cărora Schumacher ar fi suferit o a doua intervenție chirurgicală în cursul nopții, medicii au spus că fostul campion a fost operat o singură dată. Scanările postoperatorii au arătat, totuși, că există leziuni hemoragice bilaterale.
„Nu ne putem pronunța”, au subliniat medicii, precizând că acum nu se mai poate face altceva decât să se aștepte. „Dacă nu ar fi purtat cască, nici măcar nu ar mai fi ajuns până aici”, au mai spus doctorii. Ei au precizat că fostul campion se află în comă indusă și în hipotermie motivată medical, scopul fiind acela de a-i asigura o oxigenare cât mai bună a creierului. Temperatura corpului este menținută la 34-35 de grade Celsius.
Michael Schumacher este în comă indusă. Familia se află alături de el.
Fostul campion mondial de Formula 1 este în comă după accidentul de schi suferit în staţiunea franceză Meribel. El a suferit o hemoragie craniană, iar medicii fac toate eforturile pentru a-i salva viaţa.
Michael Schumacher schia alături de mai mulţi prieteni pe o rută nemarcată în staţiunea Meribel, situată în estul Franţei. Fostul pilot de Formula 1 a căzut şi s-a lovit cu capul de o stâncă. Imediat, prietenii lui au chemat ajutoare. Opt minute mai târziu, a fost preluat de un elicopter şi dus la un spital din apropiere.
Fanii din toată lumea îi transmit mesaje de încurajare pe rețelele de socializare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media