Mesajul „Urbi et orbi”. Papa Francisc a cerut pace în Ucraina, Siria, Africa și Venezuela

Data publicării:
Papa Francisc Paste 2014 crop - mfax

 

În mesajul pascal „Urbi et orbi”, pronunţat de la balconul bazilicii în faţa a aproximativ 150.000 de credincioşi şi în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor din întreaga lume, Papa a subliniat că Paştele este sărbătorit în acest an la aceeaşi dată atât de către catolici, cât şi de către ortodocşi.

„Te rugăm, Doamne, să luminezi şi să inspiri iniţiative de pacificare în Ucraina, pentru ca părţile interesate, susţinute de către comunitatea internaţională, să depună toate eforturile pentru a împiedica violenţa şi să construiască, într-un spirit de unitate şi de dialog, viitorul ţării”, a spus Suveranul Pontif.

Papa Francisc a cerut duminică, încă o dată, beligeranţilor sirieni „îndrăzneala de a negocia pacea, aşteptată de prea mult timp”. Părţile aflate în conflict trebuie „să înceteze să utilizeze forţa pentru a semăna moartea, mai ales în rândul populaţiei fără apărare” şi să permită accesul populaţiilor la ajutoare umanitare necesare, potrivit Mediafax.

Conflictul s-a soldat cu peste 130.000 de morţi şi câteva milioane de refugiaţi şi persoane deplasate.

El a deplâns totodată „victimele violenţelor fratricide în Irakul” vecin şi a îndemnat la găsirea unei soluţii la conflictul israeliano-palestinian.

Pentru Africa, Papa a lansat un apel la încetarea confruntărilor sângeroase în Republica Centrafricană, Sudanul de Sud şi a „atrocelor atentate teroriste din anumite zone din Nigeria”.

Venezuelei, unde Vaticanul participă la o mediere în vederea restabilirii păcii civile, Papa latino-american i-a cerut ca „spiritele să se îndrepte către reconciliere şi concordie”.

Suvernaul Pontif a mai denunţat „imensele risipe la care suntem adesea complici”, care contribuie la foamete în lume, adăugând că persoane „fără apărare - copii, femei şi bătrâni - sunt transformate uneori în obiecte ale exploatării şi abandonului”.

„Fă astfel încât să putem să-i îngrijim pe fraţii atinşi de epidemia de ebola în Guineea, Conakry, în Sierra Leone şi în Liberia, şi pe cei afectaţi de atâtea alte boli, care se răspândesc şi din cauza nepăsării şi sărăciei extreme”, a mai spus Suveranul Pontif, într-o referire rară la problemele provocate de neglijarea îngrijirilor de sănătate din ţările cele mai sărace.

Papa a evocat, de asemenea, refugiaţii şi persoanele răpite în războaie, „familiile smulse pe nedrept afecţiunii, numeroasele persoane, preoţi şi laici, care, în diverse părţi ale lumii, au fost sechestrate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...