Fiul lui Jamal Khashoggi, Saleh Khashoggi, a salutat decizia tribunalului din Arabia Saudită care a condamnat la moarte cinci persoane în cazul asasinării jurnalistului saudit, relatează site-ul agenției Reuters.
Un tribunal din Arabia Saudită a inculpat luni mai multe persoane în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, cinci fiind condamnate la moarte și alte trei la 24 de ani de închisoare, potrivit Mediafax.
„Astăzi am primit dreptate în calitate de copii ai celui decedat, Jamal Khashoggi. Ne afirmăm încrederea în sistemul de justiție saudit, pentru că a fost corect cu noi și pentru că s-a făcut dreptate”, a scris Saleh Khashoggi pe Twitter.
Khashoggi, jurnalist al publicației americane The Washington Post, a fost un apropiat al regimului de la Riyad, însă, ulterior, a devenit un critic al prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, despre care autoritățile de la Ankara și cele occidentale susțin că ar fi implicat în moartea jurnalistului. Autoritățile saudite, care desfășoară o anchetă secretă în acest caz, neagă acuzațiile la adresa liderului de la Riyad.
Editor web: C.T.