Murray va fi eliberat pentru bună purtare, după ce a ispăşit doar jumătate din pedeapsa de patru ani la care a fost condamnat.
Vineri, cardiologul a înaintat statului California o cerere pentru a-şi recăpăta licenţa medicală, ce i-a fost retrasă în urma condamnării.
Conrad Murray a fost găsit vinovat de omor prin neglijenţă, pentru că i-a administrat lui Michael Jackson un anestezic puternic, şi nu l-a monitorizat corespunzător. Medicul şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia.
Michael Jackson a murit în urma unui stop cardiac, la 25 iunie 2009, în locuinţa sa din Los Angeles, după ce a luat o supradoză de sedative şi anestezicul propofol.