Bombele au lovit chiar intrarea în maternitate. Ferestrele s-au spart, mai mulţi pereţi s-au dărâmat, iar echipamentele medicate au fost avariate.
De asemenea, șo generatorul a fost afectat de explozie, ceea ce înseamnă că, în spital, doar camera de primire a urgenţelor mai poate funcţiona.
Aceasta este singura maternitate pe o rază de 100 de kilometri în provincia Idlib, din vestul Siriei, zonă controlată de rebeli. Luna trecută, aici au venit pe lume 340 de bebeluşi.
„Nu putem să arătăm cu degetul către niciuna din părţile implicate în conflict, dar mesajul pe care vrem să-l transmitem este că toţi beligeranţii ar trebui să respecte şi să evite infrastructura civilă”, a spus Abdulkarim Ekzayez, director al programelor „Salvații Copiii” pentru nord-vestul Siriei.
Director CIA, pesimist în legătura cu Siria
Până acum, în cei peste cinci ani de război civil din Siria, au murit 400.000 de oameni, iar conflictul nu dă semne de oprire, mai ales că puterea şi opoziţia nu au poziţii comune de dialog. Nici din exterior situaţia nu se vede mai bine. Directorul CIA, John Brennan, este pesimist în legătură cu viitorul Siriei ca un singur stat.
„Nu ştiu dacă Siria va fi reunită sau dacă va fi o structură confederală, în care diversele grupuri confesionale ar guverna porţiunile lor din ţară. Am făcut analize pentru a vedea care regiuni din Siria se pot întreţine singure, şi care ar avea nevoie de ajutor extern”, a explicat directorul CIA.
De asemenea, şeful CIA a spus că vărsarea de sânge va continua până când va fi clar că Bashar al-Assad va pleca de la putere. Până atunci, diversele grupări ale rebelilor vor lupta fie pentru a prelua controlul ţării, fie pentru a transforma Siria în refugiu pentru terorişti.
Citiți și: