Marea catastrofă ar putea avea loc în decursul vieții noastre. Cum ne pregătim pentru un „megadezastru” (CNN)

Dezastrele pot avea multe forme și mărimi, de la o erupție vulcanică care șterge de pe fața Pământului un întreg oraș și până la un incendiu de casă care distruge o familie. Dar într-un „megadezastru”, înseși resursele și sistemele pe care ne bazăm pentru a răspunde și pentru a ne recupera de pe urma catastrofei sunt distruse sau copleșite până în punctul în care salvarea devine aproape imposibilă. Așadar, cum am putea totuși să ne pregătim pentru un astfel de scenariu de coșmar?

Cutremurul devastator care a lovit sudul și centrul Turciei și nordul și vestul Siriei în 2023, a fost unul dintre cele mai puternice din istoria țării.

Chiar și la opt luni de la producerea dezastrului, provincia Hatay din sudul Turciei nu părea că își revine, potrivit lui Jeff Schlegelmilch, autorul cărții „Rethinking Readiness: A Brief Guide to Twnty-First-Century Megadisasters” (Regândind pregătirea: Un scurt ghid al megadezastrelor secolului XXI), relatează CNN.

Aproape fiecare clădire care mai era în picioare avea crăpături mari, în timp ce altele erau parțial sau complet prăbușite. Peisajul era plin de tabere improvizate de corturi, care erau înlocuite treptat cu containere metalice asemănătoare celor folosite în transportul maritim.

Nicio casă nu mai putea fi folosită în zonele cele mai afectate de cutremur, infrastructura era la pământ, iar demolarea clădirilor avariate era abia la început.

Trecuseră opt luni de zile de impas, traume neîncetate și eforturi de recuperare foarte lente, în timp ce restul lumii a mers mai departe.

Unul dintre oficialii locali au spus că dacă americanii vor să ofere ajutor copiilor, este bine, dar în privința adulților, singurul lucru care i-ar ajuta ar fi dacă i-ar lua cu ei în SUA.

Cu toate că există reguli de construcție pentru prevenirea acestor tragedii, puține clădiri din regiune au fost ridicate ținând cont de aceste standarde.

În total, acest cutremur monstru a ucis peste 53.000 de persoane și a lăsat fără case alte 3 milioane de oameni din Turcia și Siria.

Cutremurul „cel mare”, supervulcani și amenințările biologice

Tragediile de acest gen sunt dezastre majore și se apropie de ceea ce ar putea fi numit un „megadezastru”.

În cazul Turciei, cu toate că procesul de recuperare este foarte lent, există resurse care pot fi aduse din alte zone pentru a ajuta la reconstrucție.

În Pompeiul antic devastat de erupția vulcanului Vezuviu, în anul 79, nu existau astfel de resurse. Întreg orașul a fost pus la pământ. Orice opțiune de ajutor din exterior era inaccesibilă și nu exista nicio posibilitate să ceri ajutorul.

Acela a fost un megadezastru – și nu există prea multe lucruri pe care salvatorii le pot face odată ce catastrofa s-a produs.

Există pericole uriașe și dincolo de cutremurul „cel mare” de care toată lumea se teme sau erupția unui supervulcan care poate schimba clima întregii planete.

Printre calamitățile ce pot deveni megadezastre se numără amenințări biologice, condiții de vreme extremă legate de schimbările climatice, prăbușirea infrastructurii, precum căderea unei întregi rețele electrice, atacuri cibernetice și conflicte nucleare.

În fiecare dintre aceste scenarii, felul în care societățile se dezvoltă poate crește pericolul și vulnerabilitatea noastră în fața dezastrului,

Amenințările biologice, inclusiv posibilitatea declanșării unei pandemii mult mai devastatoare decât cea de Covid-19, ne bântuie cu patogeni precum virusul H5N1 care produce foarte periculoasa gripă aviară.

Posibilitatea dezvoltării unor arme biologice sună ca un scenariu SF, dar ele sunt un pericol real: progresul din domeniul ingineriei genetice a coborât barierele tehnice care stăteau în calea fabricării unor arme biologice sofisticate cu consecințe potențial devastatoare.

Războiul nuclear este mai aproape chiar și decât pe vremea Războiului Rece

Valurile de căldură fără precedent și evenimentele de vreme extremă doboară record după record și au dus la costuri uriașe de trilioane de dolari, doar în America.

Deficitul bugetar crește, iar cheltuielile pentru combaterea dezastrelor ar putea scăpa de sub control dacă nu vor fi reduceri drastice ale nivelului de emisii de carbon.

Aceste pericole amenință să transforme unele zone din lume, precum Orientul Mijlociu, în locuri imposibil de locuit, fără instalarea unei infrastructuri de răcire. Unele națiuni insulare mici ar putea dispărea cu totul din cauza creșterii nivelului mării.

Și, firește, odată cu războiul Rusiei în Ucraina și alte conflicte care implică state cu arme nucleare și care pot deveni dintr-o dată războaie regionale mult mai extinse, războiul nuclear este mai aproape poate și decât în timpul Războiului Rece.

Un megadezastru ar putea produce o lovitură catastrofală de la bun început sau ar putea provoca moarte și distrugeri în masă printr-o serie de dezastre tot mai intense, precum în cazul unei ierni nucleare declanșate de explozii atomice sau secete prelungite care pot duce la distrugerea recoltelor, foamete la scară largă și prăbușirea guvernelor – anarhie totală.

În timp ce serviciile care se ocupă de gestionarea dezastrelor sunt deja ocupate până peste cap cu incidentele din ce în ce mai severe, frecvente și extinse din întreaga lume, megadezastrele ar putea copleși chiar sistemele pe care ne bazăm pentru gestionarea acestor situații.

Semnele de avertizare sunt scrise în cărțile de istorie ale societăților distruse ale trecutului, în modelele și predicțiile oamenilor de știință care studiază pericolele tot mai mari și chiar și în imaginația scriitorilor de ficțiune și în filmele de la Hollywood. Dar, pericolele sunt în ultimă instanță ignorate până când existența lor nu mai poate fi negată.

Cum se ajunge la un „megadezastru” - greșeala pe care o fac oamenii

Megadezastrele sunt formate prin politicile de dezvoltare. Cea mai clară este cea legată de infrastructura pe care ne bazăm.

Aici intră drumurile pe care transportăm alimentele, liniile de înaltă tensiune care ne dau energie și internetul din spatele conturilor noastre bancare, sistemelor de navigație, dispozitivelor de monitorizare a sănătății și așa mai departe.

Cu cât ne bazăm mai mult pe aceste tehnologii, cu atât mai devastator va fi când nu le vom mai avea.

Creșterea nivelului de reziliență a acestor investiții în infrastructură este critică pentru a reduce potențialul declanșării unui dezastru, dar noi nu recunoaștem destul valoarea acestei investiții în plus – așa că încercăm să cheltuim mai puțin și ne întrebăm „de ce?” atunci când infrastructura pe care ne bazăm cedează.

Consumul de resurse pentru creșterea economică, cuceriri și conflicte pentru obținerea acestor resurse și structurile de recompensare sunt proiectate pentru a obține câștiguri pe termen scurt.

Vrem să vedem un complex nou de clădiri cât mai repede construit și vândut, cu o vedere frumoasă spre apă, în loc să sacrificăm mai mult timp și bani pentru a ridica o structură mai solidă și mai înaltă ca să poată face față uraganelor.

Sau, poate, am putea să nu construim deloc acea clădire pentru că este o zonă cu risc mare și ar fi mai bine ca pământul să rămână gol.

Trebuie să avem o nouă șosea construită și deschisă cât mai repede, chiar dacă mâine se va inunda. Iar donatorii vor să vadă poze cu refugiați fericiți că se mută dintr-un cort într-un container, în loc să ne concentrăm pe construcția de case rezistente la cutremur care ar dura câteva decenii pentru a fi dezvoltate și care ar fi trebuit să fie acolo de la bun început.

Reducerea riscului producerii megadezastrelor

Unde construim, cum construim și pe cine protejăm sunt toți factori ce nu sunt cuprinși în sfera de influență a membrilor unei echipe de intervenții, dar ei sunt cei care trebuie să vină să curețe efectele dezastrului apărut din cauză că recompensele politice, presiunea acționarilor din corporații și insistența donatorilor pentru obținerea de rezultate post-dezastru imediate și cât mai fotogenice nu ne permit să investim inteligent în propria noastră reziliență.

Pentru a reduce riscul producerii megadezastrelor trebuie să ne uităm la dezvoltarea sustenabilă – și factorii care o stimulează – și să integrăm mai bine înțelepciunea câștigată din greu de șefii echipelor de intervenție și gestionare a dezastrelor pentru a înțelege cu adevărat consecințele deciziilor noastre înainte de a le lua.

Altfel, s-ar putea ca în viitor să nici nu mai fie alte generații de arheologi care să scormonească prin ruine și să se minuneze de societatea noastră demult apusă.

Editor : Raul Nețoiu