Marcel Lazăr: Guccifer 2.0 este creația americanilor, nu a rușilor

Data actualizării: Data publicării:
hakcerul guccifer

Hackerul român Guccifer face declaraţii controversate. Marcel Lazăr, pe numele său real, spune că în spatele atacului cibernetic asupra serverelor Partidului Democrat comis înainte de alegerile prezidenţiale de anul trecut din SUA, nu se află nicidecum ruşii, ci chiar guvernul american. Într-un interviu pentru Fox News, Guccifer precizează că vrea să rămână după gratii în România şi se opune trimiterii sale în Statele Unite, unde a primit 52 de săptămâni de închisoare pentru fraudă informatică şi furt de identitate. Marcel Lazăr este în prezent încarcerat la Arad, unde execută o pedeapsă de 7 ani.

Guccifer, pe numele său adevărat Marcel Lazăr, a fost extrădat temporar în SUA în martie 2016, judecat şi condamnat. Apoi, adus înapoi în România unde are de executat o pedeapsă de 7 ani la care a fost condamnat pentru spargerea conturilor de e-mail ale lui George Maior şi ale Corinei Creţu.

Marcel Lazăr, hacker român: Vreau să execut (n.red: pedeapsa din SUA) în România.

Jurnalist Fox News: Speri ca Tribunalul din România să spună că nu te trimite înapoi în SUA?

Marcel Lazăr: Da, aşa este. Am declanşat un proces pentru contopirea sentinţelor.

Hackerul român este primul care a dezvăluit faptul că Hillary Clinton a folosit un server nesecurizat pentru trimiterea de e-mailuri oficiale în timp ce era secretar de Stat. Şi nu este singura care a avut de suferit de pe urma atacurilor cibernetice ale lui Guccifer. George W. Bush şi Colin Powell s-au trezit cu e-mailurile publicate pe Internet.

Hackerul român spune însă că în spatele lui Guccifer 2.0, care a spart serverele Partidului Democrat, înainte de alegerile prezidenţiale de anul trecut, nu s-ar afla ruşii, ci chiar guvernul american.

Marcel Lazăr: Cred că Guccifer 2.0 este ceva făcut de nişte tipi de la Departamentul de Stat, de unii din comanda cibernetică a NSA, de la Vault, Vault 7 din cadrul CIA. Sunt în domeniu de 15 ani, ştiu ce vorbesc. Încercau să facă ceva cu Guccifer 2.0. Pentru că tipul de la Departamentul de Stat mă întreba ce părere am şi ce aş spune dacă ar apărea un alt Guccifer.

În ceea ce o priveşte pe Hillary Clinton, Marcel Lazăr susţine că nu este singurul hacker care i-a accesat ilegal adresele de e-mail, ci acestea au fost sparte şi în perioada 2012-2013 din Serbia, Ucraina şi Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...