Licitaţie rară. Bijuterii regale vândute cu un milion de dolari

Data publicării:
cartier bijuterii

Printre piesele de rezistenţă ale colecţiei s-au numărat o brăţară Cartier cu diamante şi safire, care s-a vândut cu 275 de mii de euro, un colier din corali cu smaralde şi diamante, cumpărat cu 130 de mii de euro, dar şi un portţigaret de argint, care a ajuns la şase mii de euro. Succesul licitaţiei ilustrează fascinaţia exercitată şi acum de povestea de dragoste a fostului rege.

„Au fost un cuplu faimos, simboluri ale secolului al XX-lea, nu doar pentru relaţia în sine, dar şi pentru stilul lor”, a explicat Bryony Meredith, reprezentantă casă de licitaţie.

Pentru a se putea căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată, Regele Edward al optulea a abdicat în 1936, la 11 luni de la înscăunare, în favoarea fratelui său mai mic George, tatăl actualei regine Elisabeta a doua.

Se întâmplă foarte rar ca bijuterii regale să fie scoase la licitaţie, prin urmare avem ocazia să cumpărăm obiecte cu mare încărcătură istorică”, a afirmat Isabel Goldsmith, participantă la licitaţie.

Wallis Simpson nu a fost niciodată acceptată de biserica anglicană şi nici de casa regală britanică. După abdicare, Edward a primit titulatura de duce de Windsor şi s-a mutat alături de soţia sa în Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri