Guvernul Australiei s-a apucat deja să întocmească lista companiilor și proprietăților de stat care vor fi vândute pentru 120 de miliarde de dolari. Acest proces masiv de privatizare are în spate o filosofie pe cât de simplă pe atât de puternică. Într-un interviu acordat în Wall Street Journal, trezorierul Australiei, a spus că „ne recuperăm capacitatea de a construi lucruri”.
Cu alte cuvinte, Australia scapă de tot ce a construit până acum ca să se apuce din nou de construit. Vrea înainte de toate un nou aeroport în Sidney. Apoi, restul banilor vor fi cheltuiţi pe alte lucrări ample de infrastructură. Este modalitatea prin care guvernul Australiei vrea să creeze locuri de muncă în condiţiile în care şomajul a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii zece ani.
Şi, în acelaşi timp este modalitatea prin care Australia vrea să îi readucă înapoi pe investitori în ţările în curs de dezvoltare. Iar anunţul privatizării pentru investiţii vine într-un moment în care guvernul australian are vizibilitate maximă, căci anul acesta prezidează Grupul G-20 al celor mai dezvoltate economii.
În 1933, sfârştitul Marii Crize a fost marcat de New Deal, Noua Învoială, planul amplu de reforme promovat de preşedintele american F.D. Roosvelt. Privatizările australiene ar putea reprezenta până la urmă un New Deal mai mic cel puţin pentru ţările în curs de dezvoltare.
Există o ţară în Europa de Est care a avut enorm de câştigat în ultimii 24 de ani de pe urma privatizărilor. Iar acea ţară este Polonia. În România, cu mici excepţii, companiile de stat au fost oferite după Revoluţie, pe preţuri de nimic unor investitori dubioşi. Iar pe timp de criză, statul s-a limitat să vândă doar bucăţi din companii pe care încă le mai controlează.
Listarea Romgaz, pentru care Guvernul a încasat 382 de milioane de euro, rămâne cea mai de succes privatizare parţială din ultimii ani. S-au mai încasat 72 de milioane de euro şi pe vânzarea unor acţiuni la Transgaz. Iar atunci când a fost vorba ca o întreagă companie de stat să fie vândută, cum ar fi Oltchim sau CFR Marfă, privatizarea a eşuat lamentabil. Câtă vreme statul nu face rost de bani pentru investiţii, nici din privatizări şi nici din atragerea fondurilor europene, banii străinilor, nu vor fi niciodată de ajuns pentru evoluţia economiei României.