Foto: Gulliver / Getty Images
„La discuţia în Consiliu în luna martie, de explorare, CE încercând să vadă care este punctul de vedere al fiecărui stat membru, atunci am prezentat prima dată opinia României, pe care mi-am însuşit-o. Este nevoie de solidaritate, dar este mai bine ca fiecare stat membru să stabilească singur câţi refugiaţi poate să primească. Am optat pentru cote voluntare.
S-a reluat discuţia în aprilie, într-un consiliu extraordinar, discuţia a fost mai aprinsă, dar am optat exact la fel.
În iunie, în şedinţa Consiliului s-a prezentat un concept care a conţinut cotele obligatorii, nu am fost de acord, şi alte state membre au fost clar împotriva cotelor obligatorii.
Discuţia a rămas ca fiecare stat membru să analizeze câţi refugiaţi poate primi şi să comunice, iar Comisia să facă noi propuneri.
România a comunicat la începutul lui iulie că poate primi 1.785 de refugiaţi, 1.705 care sunt deja în perimetrul UE şi 80 de refugiaţi care vor fi relocaţi, aduşi din tabere din afara UE.
Atâţia refugiaţi vor veni maxim în România, pentru că atâtea locuri de cazare sunt disponibile. Mai mult nu!
Între timp, am văzut cu toţii că presiunea publică a devenit dfoarte mare, zeci de mii de oameni refugiaţi au intrat în UE, au apărut probleme de logistică, de principiu, a fost încălcat Spaţiul Schengen, Normele de la Dublin şi aceşti refugiaţi au bulversat întreaga arhitectură europeană.
Discuţia a devenit foarte aprinsă pe bună dreptate. Pe acest fond au apărut speculaţiile.
În România nu există niciun fel de presiune a unui val migraţionist.
Nu avem un aflux semnificativ de refugiaţi, am cerut la Ministerul de Interne datele comparative cu anul trecut şi cifrele sunt cam aceleaşi. Nu se constată o creştere a numărului de refugiaţi.
Putem trata chestiunea cu calm, cu răspundere, cu solidaritate faţă de ţările unde există un număr mare de refugiaţi.
Nu este cazul să reacţionăm isteric cum sigur nu e cazul să ne arătăm latura xenofobă.
În continuare trebuie păstrate cotele voluntare!
Nu cred că introducerea cotelor obligatorii este o soluţie, acest punct de vedere îl voi prezenta şi în şedinţa CSAT de săptămâna viitoare – 17 septembrie – acest punct de vedere îl voi prezenta şi în consiliul din octombrie.”
Reporter: România ia în calcul să mărească numărul de locuri? Ce le va oferi România?
Klaus Iohannis: Aceste locuri sunt disponibile în șase locuri de primire. Problema e mai complicată decât simpla primire. Pentru această a doua fază suntem puțin pregătiți și anume integrarea în societate. România nu are capacitatea să-i integreze în societate. Noi suntem solidari dar trebuie să vedem cât putem se facem. Nu cred că vor fi semnificativ modificate (numărul de locuri – n.r.).
Reporter: Cum va acționa România în cazul în care numărul va fi mai mare?
Klaus Iohannis: La noi numărul de refugiați nu poate să crească decât dacă vrem noi să primim mai mulți. România nu este în Schengen așa că nu poate nimeni să intre în țară așa cum dorește. Chestiunea se pune de principiu. La noi nu se va întâmpla cum a fost la unii vecini.
”