Kate Beckinsale, terorizată ani la rând de Harvey Weinstein: „Se enerva, țipa și mă amenința”
Data actualizării: Data publicării:
Încă o actriță povestește experințele ei neplăcute cu Harvey Weinstein. Kate Beckinsale și-a amintit când producătorul Hollywood a chemat-o în camera lui de hotel, pe vremea când ea avea doar 17 ani și i-a oferit alcool, iar peste câțiva ani, când s-au întâlnit din nou, Harvey a întreabat-o pe actriță dacă „a agresat-o sexual”sau nu în acea noapte.
Lista persoanelor hărțuite sexual de Harvey Weinstein se mărește pe zi ce trece. Un alt nume greu din Hollywood mărturisește că a avut mai multe experiențe neplăcute cu producătorul, notează Time.
Kate Beckinsale povestește o întâmplare de când avea 17 ani și l-a vizitat pe Harvey Weinstein la hotel, ea crezând ca întâlnirea va avea loc într-o sală de conferință, nu în camera lui de hotel.
„Când am ajuns, cei de la recepție mi-au spus să merg în camera lui. A deschis ușa în halatul de baie. Eram incredibil de naivă și tânără și nu mi-a trecut prin cap că acest bărbat mai în vârstă și neatrăgător s-ar fi așteptat ca eu să fiu interesată sexual de el. După ce am refuzat să consum alcool, l-am anunțat că am școală următoarea zi și am plecat, ușor speriată”, a scris actrița pe Instagram.
„Peste câțiva ani, m-a întrebat dacă a încercat ceva cu mine la acea întâlnire. Mi-am dat seama că nu-și poate aminti dacă m-a agresat sau nu. Aveam limite. L-am refuzat profesional de multe ori în decursul anilor, iar de mult ori se enerva, țipa la mine și mă amenința”, adaugă actrița.
Kate Beckinsale a lăudat de asemenea femeile care au avut curajul să recunoască agresiunile sexuale.
„Trebuie să împiedicăm ca alte femei să fie folosite sexual și trebuie să ne amintim că Harvey este o emblemă al unui sistem bolnav și la asta trebuie să muncim”, își încheie actrița mesajul de pe Instagram.
Printre vedetele importante de la Hollywood care îl acuză pe producător că le-a agresat sexual se numără şi Angelina Jolie, Cara Delevingne sau Gwyneth Paltrow (detalii aici ). Între timp, fosta candidată la preşedinţia SUA, Hillary Clinton, a anunţat că va returna banii pe care i-a primit în campanie de la producătorul de film.