Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, s-a declarat de acord să participe la a doua dezbatere televizată cu actualul președinte Donald Trump, dacă experții consideră că nu ar exista riscuri medicale, după ce Trump a fost infectat cu noul coronavirus, informează Agerpres.
„Dacă oamenii de ştiinţă spun că este sigură şi că distanţele sunt sigure, atunci cred că e bine. Voi face tot ce spun experţii că este adecvat să fac”, a afirmat Biden, care în weekend a fost testat negativ la COVID-19. El a făcut această declaraţie în statul Delaware, înainte de a se îndrepta spre Florida pentru evenimente electorale.
Trump se afla luni în a patra zi de tratament pentru COVID-19 la un spital militar din apropiere de Washington, gravitatea bolii sale nefiind deocamdată clară.
Diagnosticul a ridicat semne de întrebare chiar despre siguranţa desfăşurării celorlalte două dezbateri televizate rămase până la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.
A doua dezbatere Trump-Biden, care s-au confruntat prima dată săptămâna trecută, este prevăzută pentru 15 octombrie, la Miami, statul Florida.
Chiar dacă va fi externat, Donald Trump va trebui să continue tratamentul întrucât el încă este supus administrării intravenoase a medicamentului Remdesivir. Perioada obişnuită de carantină pentru o persoană testată pozitiv la noul coronavirus este 14 zile.
O dezbatere între vicepreşedintele Mike Pence şi candidata democrată la postul de vicepreşedinte, senatoarea Kamala Harris, este programată pentru miercuri. Pence şi Harris au fost testaţi negativ la COVID-19.
Editor : M.L.