Iranul amenință SUA și Israel cu „un răspuns devastator”, după atacul sângeros din timpul unei parade militare

Data publicării:
atac iran
Foto: Agerpres

Adjunctul şefului Gărzilor Revoluţionare ale Iranului, Hossein Salami, a avertizat liderii Statelor Unite şi ai Israelului că trebuie să se aştepte la un răspuns „devastator” din partea Teheranului, după ce i-a acuzat că au fost implicaţi în atacul din timpul unei parade militare din oraşul Ahvaz, scrie Reuters, citat de News.ro. 

atac iran
Foto: Agerpres

„Aţi văzut cum ne-am răzbunat în trecut... Veţi vedea că răspunsul nostru va fi zdrobitor şi devastator şi veţi regreta ce aţi făcut”, a declarat Salami într-un discurs rostit în timpul funeraliilor victimelor atacului.

Ministrul serviciilor secrete din Iran, Mahmoud Alavi, a declarat că mai mulţi suspecţi au fost deja arestaţi în legătură cu atacul.

Sâmbătă, persoane înarmate au deschis focul în timpul unei parade militare din Iran, în oraşul sud-vestic Ahvaz, ucigând 25 de persoane.

Agenţia de stat a Iranului, Amaq, a postat un videoclip cu trei bărbaţi într-un vehicul, despre care a precizat că se îndreptau spre paradă pentru a coordona atacul.

Liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, a acuzat statele din Golf susţinute de SUA şi Israel că au coordonat atacul.

„Această crimă este o continuare a planurilor statelor din regiune care sunt marionetele Statelor Unite iar scopul lor este să creeze instabilitate în ţara noastră tragă”, a declarat Khamenei.

Televiziunea de stat din Iran a informat că atacul a avut ca ţintă o tribună în care se aflau oficiali iranieni care veniseră să asiste la parada din oraşul Ahvaz, care marchează începutul războiului cu Irakul din 1980.

O mişcare de opoziţie arabă denumită Rezistenţa Naţională din Ahvaz a revendicat atacul. Toţi cei patru atacatori au fost ucişi. De asemenea, atacul a fost revendicat şi de ISIS, însă niciuna dintre grupări nu a oferit dovezi în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri